20 decembrie 2009

 Sfinţite părinte Cristian,

 Fiindcă ne confruntăm de multă vreme cu probleme şi greutăţi care devin din ce în ce mai apăsătoare şi mai dificil de rezolvat, uneori ni se pare că toate uşile sunt închise pentru noi, că nu mai avem cale de izbândă asupra relelor care se ridică asupra noastră, iar sufletul ne este întristat şi obosit pentru a mai putea lupta. Eram într-unul dintre aceste momente şi nu mai aveam nicio speranţă, când o prietenă de familie ne-a îndemnat să venim la Moşuni şi să stăm de vorbă cu dumnevoastră. Am ajuns vinerea trecută la Moşuni după ce am greşit de două ori drumul. Eram tocmai ca omul care şi-a adus fiul bolnav la Iisus Hristos după ce ucenicii Lui au încercat să-l vindece de duhul care îl chinuia şi n-au putut. Când am intrat în biserică încă ne mai încercau sentimente de tristeţe şi chiar de oarecare îndoială, dar au dispărut ca prin minune când aţi ieşit din altar cu cădelniţa şi am simţit miros de tămâie. Auzind credincioşii slăvindu-L pe Dumnezeu în rugăciuni şi cântări la Sfânta Liturghie, n-am putut să ne stăpânim lacrimile, ne simţeam ca nişte fii întorşi acasă unde erau în siguranţă.

Cuvintele dumnevoastră Părinte, au adus o rază de lumină în sufletele noastre, dar ce am simţit în biserica de la Moşuni este mai presus de cuvinte. Chiar dacă n-am reuşit să stăm de vorbă cu dumneavoastră, am simţit că ne-aţi ajutat fiindcă ne-am recăpătat speranţa că va fi bine, ni s-a întărit credinţa în Dumnezeu şi în ajutorul Lui, am fost mai liniştiţi, iar sufletele ne erau mai uşoare după ce am stat la dezlegări. Când mergeam spre casă, deşi era ceaţă nu eram stresaţi şi obosiţi deloc, parcă ceva ne arăta drumul făcându-l mai uşor de parcurs, atunci am realizat ce schimbări a făcut Dumnezeu în sufletele noastre. Tot ce am simţit noi la Moşuni s-ar încadra perfect într-un fragment din „Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului” care sună cam aşa: „Cum nu Te văd de noaptea grosimii de păcate, Te pipăi cu sfială, cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei, cu deget de bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială. Şi neajuns aş pune încă şi cealaltă mână; dar inima străpunsă de fulger de arsură, îndurerat de dulce, cu răsuflarea-ngână chemarea Ta întreagă, şi fără voia mea bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un „Aleluia”!”.

Vă mulţumim Părinte pentru ajutor şi pentru cuvintele de suflet care ne-au întărit şi ne-au dat nădejde, dar în primul rând Îi mulţumim Bunului Dumnezeu că a făcut să ajungem la dumneavoastră la Moşuni, şi Îl rugăm să vă dea multă, multă sănătate şi tot ce are El mai bun.

Sărbători fericite şi La Mulţi Ani!

 Cu stimă, respect şi mulţumire,

 Surorile Chiş cu părinţii – Sălaj