28 decembrie 2009

 Lăudat să fie Iisus!

 Îndrăznesc să vă scriu deşi timpul vă este preţios şi drămuit. M-am gândit mult dacă să aştern pe hârtie cele ce urmează, dacă se cuvine şi sunt în măsură a vă mai cere ceva. Că de cerut e lesne, mai greu este a da. Şi noi vă suntem încă mult datori. Dar Învăţătorul nostru ne-a zis: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide”.

Pentru mine şi familia mea va începe cât de curând o perioadă cu destule încercări la care nădăjduim să facem faţă cu ajutorul lui Dumnezeu cel bun. Şi ca să înţelegeţi de ce am atâta îndrăzneală musai trebuie să vă povestesc ceva edificator.

Anul ăsta de Bobotează am avut în casă două recipiente cu aghiazmă: unul de la Moşuni şi unul de la un preot local. Undeva pe la Paşti am constatat un lucru să-i zic interesant: aghiazma de la preotul local era stricată şi mirosea greu; cea de la Moşuni pe lângă faptul că era proaspătă mai avea ceva special: după două luni de „cuminţenie” seminţele busuiocului din aghiazmă au încolţit şi au dat vlăstare. Eu de aici am priceput că leacurile sunt bune şi mai puţin bune iar doctorii mai pricepuţi sau mai puţin pricepuţi, după harul pe care le este rânduit de Dumnezeu. Iar când eşti bolnav sau te doare ceva, firesc, ai tendinţa să alergi la doctorul care se arată mai priceput. Aţi arătat foarte multă bunăvoinţă şi dragoste faţă de noi când ne-aţi primit sub aripa dumneavoastră şi aţi acceptat să ne fiţi duhovnic şi pentru noi a fost mare lucru, mai ales că ştiam că nu oricine are oportunitatea asta. Dumnezeu ne-a rânduit multe lucruri bune în anul ăsta greu (... şi înainte) şi noi nu I-am ştiut răspunde cu aceeaşi dragoste la dragostea Lui. Recunoştinţa noastră a fost minimă, dar dragostea Lui faţă de noi a rămas neştirbită. Dumnezeu, la vreme, mi-a trimis-o pe Anişoara ca pe un leac. Eu la vreme am priceput că trebuie să fiu leac pentru soţia mea. Din păcate credinţa mea este puţină şi poate nu mă străduiesc cât ar trebui să fiu un leac mai bun pentru ea. Şi atunci mă întorc la doctorul prin care lucrează Dumnezeu şi iar mă rog cu îndrăzneală că mai apelez încă o dată la El şi cer poate mai mult decât merităm şi ni se cuvine.

Rugămintea mea ar fi următoarea: ar însemna în primul rând foarte mult pentru Anişoara dacă aţi putea trece pragul casei în care locuim. Şi dacă ocazia asta s-ar ivi cu prilejul Botezului ar fi un lucru şi mai mare.

Ştiu că îndrăznesc cam mult şi nu pe măsura strădaniilor mele dar o să lansez invitaţia de a ne onora cu prezenţa (numai şi numai dacă este posibil) de Bobotează.

Din păcate casa noastră nu e tocmai curată (din mai multe puncte de vedere) şi pentru liniştea Anişoarei mele ar fi ceva minunat să primim Botezul Domnului de la duhovnicul nostru, la noi acasă.

Îmi cer iertare pentru îndrăzneala mea şi de faptul că iarăşi cer fără să dau, dar o fac în primul rând pentru Anişoara şi pentru rodul pântecelui ei, pentru linştea lor şi pentru faptul că eu unul nu ştiu cum să-i răsplătesc mai bine soţiei mele pentru toate câte a făcut ea pentru mine.

Să mă iertaţi....!

Domnul să vă întărească!

 Gabriel - Târgu Mureş