| Luni, 01 Mai 2006 00:00 |
|
Piatra Neamţ Mai 2006 Am ajuns la Moşuni acum doi ani, necăjită pentru că fata mea era bolnavă. Doi ani a stat prin spitale, iniţial la Piatra Neamţ, apoi a avut trei internări în Târgu Mureş. Nu mai ştiam ce să fac. În viaţa noastră necazurile au năvălit dintr-o dată – fata mea, copil bun şi deştept, studentă în anul 3 la facultate, având servici, a început brusc să nu mai dorească să facă nimic – refuza să meargă la servici, nu mai voia să iasă din casă, nu mai voia nici măcar să se dea jos din pat. Timp de 2 ani de zile nu a ieşit din casă nici măcar însoţită, stătea în pat cu ochii deschişi, nu voia să se îmbrace, nu voia să mai vorbească, nu voia să mai mănânce. Medicii au diagnosticat-o iniţial cu schizofrenie, iar apoi la Târgu Mureş diagnosticul pus a fost “epilepsie temporară”. De fapt, nici un medic nu a putut stabili clar un diagnostic. În perioada în care fata a fost internată în Târgu Mureş, o doamnă m-a sfătuit să merg la Moşuni. Nu am putut intra de prima dată să obţin un sfat de la Părintele Cristian, ci abia a treia oară. Am luat canon de la Moşuni împreună cu alte 12 persoane pe care Dumnezeu m-a ajutat să le găsesc. Deşi la început nu se vedea nici o îmbunătăţire referitor la boala copilului meu, ba chiar părea că merge înspre rău – refuza să ia medicamentele, nu mai comunica cu nimeni – credinţa mea în Dumnezeu este mare şi am continuat să mă rog pentru ea. Nu am greşit nici un canon, ba chiar am găsit de fiecare dată şi timp şi bani ca să ajung la Moşuni şi încurajări din partea prietenelor şi a colegelor mele. Abia după terminarea canonului cinci lucrurile au început să evolueze înspre bine. Mare bucurie am avut atunci când fata a cerut o hârtie pe care a scris un bilet. După aceea, încet, încet a reînceput să vorbească. La început chiar nu îşi mai recunoştea vocea, după cei doi ani în care fusese ca şi mută. Copilul meu nu îşi aminteşte de perioada neagră care a trecut, nu ştie ce s-a întâmplat cu ea şi se miră că lucrurile nu mai sunt aşa cum le ştia ea acum doi ani. Deşi nici acum nu rezistă bine la oboseală, ar vrea să aibă servici şi a început să caute în ziare un loc de muncă, deşi este pensionată pe pe caz de boală, gradul I cu însoţitor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunile şi S-a milostivit de fata mea şi a vindecat-o. Îi mulţumesc din suflet Părintelui Cristian ale cărui rugăciuni am simţit cât de mult ne-au ajutat. Voi continua să vin la Moşuni, nu mă pot despărţi de locul acesta. Voi veni ca să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul în care a lucrat în viaţa noastră. Lăudat fie Iisus! AMIN |