|
Decembrie 2006
Viorica – Târgu Mureş LĂUDAT SĂ FIE IISUS! În câteva cuvinte aş vrea să dezvălui cum L-am cunoscut pe DOMNUL IISUS HRISTOS şi cum a lucrat cu noi. Când în viaţă am întâmpinat greutăţi, am crezut că ajutorul vine de la oameni şi îmi doream şi îmi ziceam că aş vrea să-i dau 7 ani de la mine celui ce mă ajuta în viaţă. Dar nu a fost aşa. Am ajuns în locul SFÂNT MOŞUNI, ŞI-I DAU SLAVĂ TATĂLUI CERESC PENTRU CĂ L-A ALES PE PĂRINTELE CRISTIAN CA SĂ NE ÎNTOARCĂ LA CREDINŢĂ. La început eram tare rătăcită. Am primit post de la Moşuni şi mă rugam. După 2 posturi, într-o zi de sâmbătă am simţit că am primit ceva, în inimă simţeam că-mi arde ceva ca o luminiţă, era o pace, o dragoste. Era puterea de la Tatăl Ceresc, MĂRIT SĂ-I FIE NUMELE. Am încercat să o păstrez şi să mă smeresc pentru că nimic nu e de la mine. Că Tatăl Ceresc pune în inima omului şi nimeni nu mai poate scoate nimic dacă ştim să o păstrăm. Veneam la rugăciune la Moşuni şi-l auzeam pe Părintele Cristian la predică zicând: „A fost Domnul Iisus Hristos prezent la rugăciune". De atunci m-am rugat tot timpul: „Doamne, eu stau în rugăciune cu smerenie şi plâng mult, până vei veni la rugăciune şi mă vei întreba: ce mai vrea şi păcătoasa asta?" Eu voi zice: „Te vreau pe Tine Doamne şi Tu să mă primeşti să-Ţi fiu copilul Tău". Stăteam tot timpul în rugăciune şi veneau ispitele, iar când veneam la rugăciune la Moşuni, predica Părintele Cristian zicând: „Ridicaţi-vă dragii mei, nu cădeţi, că dacă cădeţi, căzuţi veţi fi". Niciodată nu am să uit. Repede am luat seama. Ştiam un singur lucru – trebuia să postesc, să veghez şi să mă rog. Într-o zi s-a petrecut minunea. A venit Domnul la rugăciune, mărit să-I fie numele. L-am primit cu bucurie. Mi-a rămas în minte bucuria şi faţa luminată cu care ne privea. I-am mărturisit Părintelui Cristian, care mi-a zis „Tăceţi". Eu nu am priceput atunci, dar pe urmă mi-am dat seama că aveam mândrie în mine şi eu aveam nevoie de smerenie, pentru că nu era nimic de la mine. Acum am curajul să-L mărturisesc că este viu şi adevărat şi este milos şi iertător. DAU SLAVĂ. La Moşuni lucrează bunul Dumnezeu cu putere pentru că vin oameni din multe părţi, fiecare cu problemele lui, şi se roagă. Tare mult îi place Domnului când stăm în rugăciune. Ce frumos lucru când se arată Domnul Iisus Hristos în faţa altarului, cu braţele deschise şi ne cheamă la El. Atunci rugăciunea noastră este să-i primească şi să-i aştepte şi pe cei dragi ai noştri, ca să fim împreună. Când eşti copilul Domnului e bine şi te bucuri, dar ce faci singur? Trebuie să ne rugăm să-i întoarcă şi pe cei ce nu-L cunosc. Domnul pune în inima omului îndemnul de a se ruga cu dragoste, ca să-i întoarcă la credinţă şi să-i facă copiii Lui. Domnul ne cere smerenie şi răbdare. Noi ştim un lucru, că în orice secundă suntem vegheaţi de ochiul cel sfânt al Tatălui Ceresc, care primeşte rugăciunile noastre. La Moşuni vin oameni la rugăciune pentru că este un loc sfânt şi bunul Dumnezeu ne trimite putere - fiecare ne întoarcem acasă plini de putere. Venind la Moşuni, rugându-mă, am simţit cum credinţa se primeşte pe trepte. Când eşti jicnit, când ierţi, când faci milostenie îi place Domnului şi ne apropiem de El. Mă întrebam ce v-aţi face dragi creştini dacă v-aţi afla în faţa Domnului. Mă înfior, am lacrimi de bucurie la întâlnirea cu El. Am în mine o dragoste faţă de DOMNUL IISUS HRISTOS, Îi mulţumesc din inimă că S-a atins de mine păcătoasa. Cea mai mare bucurie este că nu am cârtit împotriva Domnului. Aş vrea să mărturisesc ce a pus Domnul Iisus Hristos în inima mea, la Moşuni. Sunt pregătită să-mi iau într-o mână inima şi în altă mână sufletul pentru mântuirea multor, multor oameni. Dar îl rog pe bunul Dumnezeu să fie şi cei dragi ai mei mântuiţi. Dau slavă bunului Tată Ceresc pentru că ne-a binecuvântat cu preotul Cristian Pomohaci, căruia vreau să-i mulţumesc din suflet că ne ajută pe toţi, ca să ne ridicăm când cădem. |