|
Martie 2008
Lăudat fie Iisus!
Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi dumneavoastră Părinte pentru rugăciunile făcute pentru noi. Soţul meu a fost programat pentru operaţie pe data de 21 ianuarie având o prostată gigantică şi două pietre mari în vezică, una de 11mm şi una de 16mm. Şi trebuia operat neaparat, a zis medicul. Când am aflat de această boală am venit la Moşuni. În perioada aceea nu aveam post. Venind cu pomelnicul la Sfântul Altar, întrebându-vă pe dumneavoastră Părinte dacă să meargă soţul meu la operaţie sau nu, mi-aţi dat un răspuns care mi-a umplut sufletul de bucurie: „numai dacă vrea să se opereze". Atunci am început tratamentul cu Rugăciuni şi ceai. La medic nu mai puteam să mergem pentru că era programat pentru operaţie şi nu-i mai da tratament. Am fost la control pe data de 26 februarie. Punându-l la ecograf medicul a zis că nu mai trebuie operat, prostata a scăzut foarte mult şi pietrele nu le mai are. Când am ieşit din cabinet, am început să plâng de bucurie, lăudându-L pe Bunul Dumnezeu şi pe dumneavoastră Părinte. Atunci oameni care aşteptau la medic m-au întrebat de ce plâng. Atunci eu le-am răspuns că plâng de bucurie. Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi dumneavoastră Părinte câte aţi făcut pentru familia mea. Şi la taţi Ileana că m-a adus la Moşuni să-l cunosc şi eu pe Bunul Dumnezeu.
VICTORIA
|