În urmă cu 5 ani doamna Mariana Mirea îmi povestea despre un preot cu mult har, din judeţul Mureş. Dorinţa mea şi insistenţele ei mi-au îndrumat paşii spre Moşuni, într-o zi de duminică. Nu mică mi-a fost mirarea când, ajunsă în acel sătuc parcă uitat de lume, uliţele de lângă biserică erau înţesate de maşini din aproape toate judeţele ţării. Am ajuns dimineaţa destul de devreme, ora 8:45 -9, şi când am intrat în biserica plină de lume m-am întrebat „o fi târziu, o fi început oare slujba?" Slujba nu începuse, dar toată lumea se ruga şi cânta frumos, atât de frumos încât ceva atât de plăcut şi liniştitor îmi cuprinse toată fiinţa mea. Simţeam cum sufletul mi se golea de toate răutăţile şi greutăţile ce-l apăsau. Era înălţător!
Pentru prima dată eram într-o biserică unde toată lumea se ruga parcă în acelaşi glas. Mi-am zis atunci „aici la Moşuni, în acest loc rupt parcă de realitate a fost sădit, a răsărit şi creşte cuvântul lui Dumnezeu" – şi era atâta dragoste!
Credincioşii modest îmbrăcaţi, îngenunchiaţi şi smeriţi, nu se jenau să se roage şi să strige la Dumnezeu după ajutor. Parte din aceşti oameni aveau să devină mai târziu şi familia mea.
Era momentul să înceapă slujba. Din freamătul bisericii am înţeles că trebuia să apară preotul. Inima mi s-a oprit când din altar am avut impresia că apare un înger cun un glas cald, cu ochi blânzi şi umezi şi cu o faţă curată de copil. Era preotul Cristian Pomohaci. Iartă-mă Doamne, dar în acel moment un sentiment de iubire temătoare şi de respect ca pentru ceva foarte sfânt a pus stăpânire pe sufletul meu. Cred că de acest sentiment este cuprins fiecare credincios ce trece pregul bisericii din Moşuni.
Instantaneu lacrimile au început să-mi brăzdeze obrazul şi am început şi eu să cânt şi să fiu prezentă la slujbă.
Slujba a decurs ca o mare binecuvântare de la Dumnezeu. A fost prima zi din viaţa mea când, în faţa unui altar, în timpul liturghiei, am stat atât de mult îngenunchiată, iar lacrimile nu mai încetau să mai curgă.
Aceasta a fost prima zi la Moşuni.
Am plecat de la Moşuni sigur alt om şi totul a început să se petreacă altfel: cu alt suflet simţeam, cu alţi ochi vedeam şi altfel gândeam.
Am plecat de la Moşuni mai bogată, trăisem momente ce sigur nu se vor mai repeta curând.
Am plecat de la Moşuni fredonând frânturi din cântece ce nu le cunoşteam încă, cu ochii plini de lacrimi şi mult mai fericită.
Ajunsă acasă şi chiar şi la serviciu trăiam aproape tot timpul acel climat din sfânta biserică de la Moşuni. Îmi doream să ajung tot mai des şi cât mai repede înapoi şi parcă timpul nu trecea destul de repede.
Diversele probleme ivite (de sănătate, servici, gospodărie, şcoală) au început să se rezolve bine şi sunt sigură că nimic nu era întâmplător, ci de la biserica din Moşuni şi din Veţa, rugăciunile ajungeau acolo sus şi erau ascultate.
Apoi am început să renunţ, una câte una, la diverse preocupări lumeşti.

Rodica Muntean – dir Bancpost - Făgăraş