Lăudat să fie Iisus!

Preasfinţite Părinte,

Eu nu aştept un răspuns de la Sfinţia Voastră şi de aceea vă rog să amânaţi citirea ei pentru atunci când veţi avea o clipă de răgaz.
Cine vrea să ştie de ce anume cântă pe scenă şi slujeşte şi Sfântul Altar Părintele Cristian Pomohaci ar trebui să intre în „Casa de suflet" a Sfinţiei Voastre, adică în Casa cea nouă. Eu am avut onoarea să fiu primită vineri, 13.11.2009, acolo.
Îl vezi pe Părintele la biroul său din colţ, cu ochii obosiţi de nesomn şi plâns, cu buzele obosite de rugăciune, dar cu zâmbetul primitor şi vorba bună pentru cei care-i bat la uşă. În jur, lemnul „viu" care parcă vorbeşte, icoanele pe sticlă, icoanele pictate şi cele ferecate, sculptura în lemn înfăţişându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, şiragul de farfurii şi ştergarele de Bistriţa. Atunci înţelegi că pentru Sfinţia Sa, Tradiţia şi Sacrul sunt purtate în inimă. Tradiţia pentru că rădăcinile îi sunt mult prea adânc înfipte, şi Sacrul, pentru că aripile de rugăciune l-au dus mult prea aproape de Cer.
Oricât de mult l-ar săgeta cei din jur pentru asta, Sfinţia Sa nu se poate rupe de nici una, deoarece amândouă formează Altarul Unic al Jertfei Sale.
Părinte, nici în Biserica Mare şi nici în Casa Parohială nu vă integraţi atât de perfect ca aici!
Sunt sigură că totul s-a făcut după planul şi dorinţa Dumneavoastră. Poate că în felul acesta aţi lăsat să fiţi „citit", cu ochii minţii şi ai sufletului, de către cei din jurul Sfinţiei Voastre.
Pe parcursul celor câteva minute cât am stat, am avut simţământul clar că pângăresc Lăcaşul prin prezenţa mea. Am vrut să vă sărut mâna şi nu mi-aţi dat voie. Mi-am zis în gând că „Nimic spurcat nu se va atinge de Sfinţenie"... dar Sfinţia Voastră m-aţi sărutat pe obraz fără să vă scârbiţi de mine, cu toate că-mi ştiţi păcatele!
Am înţeles atunci că Samarineanul milostiv m-a ridicat iarăşi dintre tâlharii care m-au rănit şi m-a adus la o Casă de Oaspeţi, adică Aici. V-a dat Sfinţiei Voastre, din nou 2 dinari, adică v-a înmulţit Harul ca să vă îngrijiţi de mine în rugăciunile Sfinţiei Voastre, acum şi mai târziu. A fost garanţia faptului că mă va primi şi mai încolo în Casa Sa din Moşuni (sau acolo unde va sluji Alesul Său).
De câte ori vin din Sfânta Biserică Moşuni (şi am participat la dezlegări), deci numai atunci când simt o oboseală cruntă – am vârsta pe care o am, mă trezesc dimineaţa la 4 (sau înainte), drumul, aşteptatul aici, statul în picioare, mi se umflă picioarele, sunt apăsată de păcate încât am impresia uneori că toată Biserica stă pe mine şi ajung sâmbătă dimineaţa acasă – atunci îmi vin în minte tot felul de idei şi uneori explicaţii, zic eu, pentru unele aspecte. În restul timpului, nu ştiu dacă sunt în stare să leg 2 – 3 vorbe.
Tot vinerea trecută (13.11.2009), după slujba de dezlegări, am ajuns la Sibiu pe la ora 4. Eu aş fi vrut să mă ducă microbuzul până acasă, dar şoferul n-a putut, aşa că mă gândeam că o să-mi fie greu să stau în autogară singură şi obosită până dimineaţa. Fără să mă plâng, fără să zic nici o vorbă, domnişoara doctor Cristina a insistat să merg la dumneaei să stau 2 ore întinsă pe pat.
Întâi am refuzat, apoi am mers. Am fost găzduită în camera ei cea mai bună, iar pentru asta, Dumnezeu s-o primească în Raiul Său cel Preasfânt! Am înţeles din nou spusele Sfinţiei Voastre că „Copiii Domnului" – aşa cum îi numiţi cu atâta drag şi bucurie – se deosebesc de lume, chiar dacă trăiesc în lume.
Vă rog să mă iertaţi Părinte pentru îndrăzneala mea. Eu vorbesc foarte mult în gând cu Sfinţia Voastră şi uneori simt nevoia să aştern gândurile pe hârtie. Ştiu că v-aţi dat seama că eu am o fire mai ciudată: după unii „visătoare"m după unii „aiurită", după unii „aeriană", după alţii „demodată", dar vă rog să mă înţelegeţi că această „discuţie" cu Sfinţia Voastră pe mine mă ajută foarte, foarte mult.
Iertaţi şi Binecuvântaţi Părinte!

Parachiva