|
10 februarie 2008
Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru că, atunci când mă aşteptam mai puţin, Şi-a întins mâna către mine păcătoasa şi m-a binecuvântat, dăruindu-mi un soţ cu frică de Dumnezeu. Vă mulţumesc Părinte Cristian că aţi reuşit să mă faceţi să înţeleg că pe primul loc în viaţă se situează familia. Vă mulţumesc că mi-aţi întins o mână de ajutor când am venit cu sufletul bolnav în faţa dumneavoastră. De la începutul primului meu post viaţa mea s-a schimbat deja, iar pe viitorul meu pe soţ l-am cunoscut în prima zi de servici. Dumnezeu m-a trimis să-l întâlnesc deşi, din cauza puţinei mele credinţe, nu am realizat acest lucru până nu demult. Mi-am dorit întotdeauna un soţ credincios şi Dumnezeu mi-a ascultat ruga cu ajutorul dumneavoastră Părinte Cristian şi mi-a dăruit un soţ, viitor preot. Vă mulţumesc că v-aţi rugat pentru mine şi aţi primit o păcătoasă s-o ascultaţi. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi apărut în vise şi m-aţi sfătuit pe ce drum s-o iau. Deşi refuzam să înţeleg semnificaţia viselor avute, acestea îmi erau dăruite de Dumnezeu. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că a avut întotdeauna grijă de mine şi îmi veghează mereu paşii, chiar dacă zi de zi Îl supăr cu păcatele mele cele multe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat nouă această binecuvântare de a ajunge verighetele noastre la Ierusalim şi a fi sfinţite. Vă rog Părinte Cristian să ne binecuvântaţi pentru că, pe data de 4 mai 2008, mă voi căsători. De prima dată când am vorbit cu dumneavoastră mi-aţi spus că doriţi să mă vedeţi cât mai curând mireasă, şi iată că acest moment a sosit. Atât eu, cât şi viitorul meu soţ, ne dorim foarte mult, dacă binevoiţi, să participaţi la cununia noastră religioasă. Vă facem această invitaţie cu gândul că poate vom putea primi binecuvântarea dumneavoastră în ziua nunţii noastre. Vă cer iertare că îndrăznesc să vă spunc ă ne-am dori la fel de mult să vă bucuraţi alături de noi, duminică 4 mai, şi să îmbălsămaţi sufletele noastre şi ale nuntaşilor noştri care vă iubesc, măcar c-o melodie.
Dumnezeu să ne ajute şi să ne dăruiască binecuvântarea şi virtutea de care avem nevoie.
Mihaela – Vatra Dornei
|