|
Noiembrie 2005
Mă numesc Matei Damian-Ulmu şi sunt chitaristul solo al formaţiei Bere Gratis. Acum un an şi jumătate eram înconjurat de aproape tot ce-şi doreste un băiat de la Bucureşti care caută slava oamenilor: succes în carieră, suficienţi bani, faimă, mulţi "prieteni" şi o prietenă a cărei frumuseţe nu i-am găsit până acum pereche. Cu toate acestea, în mijlocul întrunirilor mondene, am început să simt o amărăciune în suflet, pe care nu mi-o puteam explica, şi cei din jurul meu îmi spuneau că omul nu e mulţumit niciodată de ceea ce are. De fapt eu eram nemulţumit de ceea ce-mi lipsea! Dar ceea ce-mi lipsea urma să aflu când m-am hotărât să mă duc cu un prieten de-al meu din Bucureşti la Moşuni, un sat ardelenesc situat la circa 20 de kilometri la est de Târgu Mureş. Am ajuns la biserica din sat şi am asistat la una din liturghiile de vineri dimineaţa, slujită de Părintele Cristian Pomohaci. După slujbă am ajuns la Părintele Cristian şi fără să apuc să mă prezint, s-a întors la mine şi mi-a spus: "Bine ai venit, Matei! Te-am aşteptat. Noi vedem o lumină la tine şi Domnul are planuri mari în ceea ce te priveşte!". Apoi mi-a amintit lucruri pe care le-am săvârşit în viaţă, despre care nici mama nu ştia nimic, mi-a spus că fără apropierea de credinţă nu voi reuşi mare lucru şi că voi trece prin multe încercări. Într-adevăr, pentru început, am pierdut aproape toţi prietenii cu care ieşeam în oraş, dar a fost mai bine: altă sită de a-mi cerne adevăraţii prieteni de amicii de distracţie nu cunoşteam. Apoi am avut discuţii cu familia mea, care au dus la răcirea relaţiilor cu fiecare dintre membrii ei, iar în noaptea de Paşti am fost părăsit de prietena mea, cu care îmi doream să mă logodesc, pe motiv că schimbarea mea o sperie şi relaţia noastră nu mai este ca la început. Pentru jumătate de an am suferit îngrozitor de singurătate dar, încet încet, am cunoscut în locul foştilor prieteni nişte oameni cu totul deosebiţi, la care ştiu sigur că înainte nu aş fi avut acces, familia mea a început să mă accepte cu noile mele convingeri, iar dacă înainte mă rugam la Dumnezeu să îmi aducă o fată frumoasă, deşteaptă şi cu simţul umorului, acum sper că tot răul va fi spre bine, şi mă rog ca viitoarea mea prietenă să fie cu frică de Dumnezeu. Dar Cel mai adevărat prieten pe care L-am cunoscut şi care mi-a ţinut loc de tot ce am pierdut, este Iisus Hristos, pe care nu L-aş fi putut cunoaşte dacă nu m-ar fi ajutat Părintele Cristian, singurul preot care a reuşit să-mi deschidă inima împietrită de vicii, petreceri deşarte şi mândrie, iar harul şi căldura sufletească a Părintelui a înduioşat enorm sufletul meu despre care nu credeam că este capabil de atâta iubire! Intenţia mea nu este să îi fac reclamă Părintelui Cristian, pentru că nu mai are nevoie. Cine va citi aceste rânduri şi va simţi seara, în cămăruţa sa, că ceva îi lipseşte iar sufletul său tânjeşte după ceva greu de pronunţat, îl sfătuiesc să facă o vizită la Moşuni, şi dacă ceea ce îl împinge este dorinţa de cunoaştere a adevărului şi nu simpla curiozitate, cu siguranţă viaţa sa se va schimba! Acum, deşi am terminat o facultate (Conservatorul), visul meu este ca anul viitor să pot intra la Facultatea de Teologie pentru a învăţa cum să interpretez cât mai corect şi mai profund Cuvântul Domnului, şi cine ştie, mai încolo, să fiu în stare să ajut şi eu pe cineva aflat într-un moment de răscruce, aşa cum şi mie mi-a întins mâna la greu Părintele Cristian. Nu este uşor drumul pe care am decis să merg, pentru a afla Calea, Adevărul şi Viaţa, dar înapoi ştiu că nu voi da! Şi am uitat să vă spun: amărăciunea din suflet despre care vă vorbeam nu mai există. Îi mulţumesc Domnului că mi l-a scos în cale pe Părintele Cristian şi rugăciunile mele niciodată nu au fost în zadar. Lăudat fie Iisus! În cazul în care doriţi să mă contactaţi, numărul meu de mobil este 0723582758. |