Părinte Cristian,

Cred că vă amintiţi, în urmă cu 2 – 3 luni v-am scris cum că, doctoriţa anestezistă de la noi, de religie catolică, era disperată pentru prietenul sau soţul ei (nu ştiu exact) care era tare grav bolnav. I-am povestit de biserica din Moşuni şi au şi trecut pe aici, dar nu au rămas ca să se înscrie şi să ajungă să vorbească cu Sfinţia Voastră.
Eu acum vin să-I mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfinţiei Voastre căci acel om este acum mult mai bine. Doctoriţa este oarecum şocată de cele întâmplate, a început să vorbească despre Dumnezeu şi despre biserica noastră.
Tot în acea perioadă a venit la Moşuni aparţinătorul (soţul) unei doctoriţe operate la noi cu inima, şi care era într-o situaţie critică, doctorii nu prea vedeau şanse mari pentru ea. Sfinţia Voastră i-aţi spus soţului să plece acasă liniştit (acasă în Ploieşti) şi să vină să-şi ducă soţia acasă când va fi bine. Toată lumea se îndoia de cele spuse de soţ şi de mine, dar acuma toată lumea tace cu capul plecat căci bolnava a plecat acasă de mai bine de o lună.
În pelerinajul din Ierusalim, la noi în grup erau şi 2 femei atee convinse, care au venit şi ele în excursie şi să vadă ce este „cu acest Dumnezeu" (sunt cuvintele lor).
În ultima seară a şederii noastre acolo, am ajuns să cinez cu ele la aceeaşi masă şi le-am întrebat: „Cum este cu Dumnezeu, cu acel Dumnezeu de care vorbeaţi prima seară?" şi au răspuns: „din toată excursia noi nu am înţeles prea multe, dar am înţeles totul din lacrimile care au curs aproape permanent din ochii dumneavoastră".
Dacă şi numai pentru atât am fost învrednicită să ajung acolo, Doamne Dumnezeul meu, cad în genunchi şi cu lacrimi de mulţumire strig: „Îţi mulţumesc Doamne!"
Părinte, am fost plecată în Germania timp de 3 săptămâni şi aduc neînsemnata mea „zeciuială" din munca mea de acolo pentru Domnul şi Dumnezeul meu scump şi drag.

Vă mulţumesc din suflet pentru tot şi vă sărut Mâna Sfântă.