|
Noiembrie 2006
Întâlnirea cu Dumnezeu
Există în viaţa omului momente, evenimente şi chiar un singur cuvânt care-l pot schimba în bine sau în rău. Nu întâmplător, pentru că nimic în viaţă nu este întâmplător, acum patru ani, în octombrie 2002, am venit la biserica din Moşuni, păstorită de un preot cu totul deosebit, un salvator de suflete, cu darul incredibil de a răspândi bucuria trăirii în Hristos – Părintele Cristian. De atunci, existenţa mea s-a schimbat uluitor, am renăscut spiritual, m-am transformat într-o cu totul altă fiinţă. Crescută şi educată departe de Dumnezeu, credinţă, biserică (aşa au fost vremurile), fără să mă fi spovedit vreodată, dintr-o fiinţă neliniştită, nemulţumită şi vicioasă, treptat, venind la biserica din Moşuni, am sporit în credinţă, în blândeţea inimii, ascultare şi smerenie. Aici L-am întâlnit pe Dumnezeu, aici am învăţat puterea rugăciunii, aici am reuşit să scap de diavolul tutunului care m-a stăpânit 25 de ani, aici mi-am găsit liniştea interioară şi puterea de a merge mai departe. Mărturisesc că am descoperit în rugăciune bucurii nebănuite. Am conştientizat că valoarea ei constă în luminarea interioară, în bucuria care inundă sufletul. Ea este hrana sufletului şi a trupului. Când te rogi, Dumnezeu aduce lacrimi de bucurie, alungă îndoiala şi restabileşte armonia interioară. Desigur, am trecut multe obstacole până să ajung aici, consider că pentru mine nici acum nu s-a încheiat perioada de iniţiere, mai am multe de învăţat. De un lucru sunt însă sigură: niciodată nu voi fi singură. Dumnezeu va fi alături de mine întotdeauna!
„Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeu meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac" (Ps. 85)
Prof. Mariana Sonea – Bistriţa
|