|
22 aprilie 2008
De ceva vreme am participat în Madrid la o conferinţă şi am rămas impresionată de subiectul atins printre altele. Unul dintre vorbitori a spus la un moment dat ca materia în toată forma de manifestare, este LUMINĂ. Suntem lumină condensată la diferite nivele de manifestare, ca formă de manifestare a materiei în plan fizic depinde de nivelul spre care tinde aceasta în evoluţia sa. Am înţeles atunci mai bine Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus, m-am bucurat cu bucurie tremurândă că sunt o formă de lumină, chiar dacă mai brută la un moment dat, că pot desăvârşi aceasta lucrând neîncetat prin IUBIRE spre nivele mai înalte. Înţeleg acum că informaţia pe care Iisus a transmis-o, atât de viu încât doare şi gândul la suferinţa pe care a îndurat-o, este atât de puternică pentru că trăieşte încă. Trăieşte încă suferinţa, trăieşte încă iubirea ce a generat această jertfă, trăieşte cel care a fost purtătorul fizic al acestei informaţii. IISUS A ÎNVIAT într-adevar, el trăieşte şi va trăi veşnic, pentru că mesajul cristic este atât de elevat, atât de subtil, atât de tare ,atât de întins, încât nu are sfârşit. SUNTEM LUMINĂ CONDENSATĂ. Ce lucru minunat. Suntem părticele de lumină din marea lumină a LUI DUMNEZEU. Nu întâmplator în noaptea de Înviere suntem chemaţi să luăm lumină. Pentru ca lumina ce suntem să se întărească şi să crească. Vă doresc din toata inima să rămâneţi veşnic în LUMINA şi IUBIREA divină. Sper ca mesajul meu să ajungă la toţi aceia care în evoluţia lor au nevoie să desăvârşească lumina ce sunt. PAŞTE LUMINAT.
Cu toată dragostea,
Mariana Madrid
|