|
12.12.2008
Lăudat fie Iisus!
Părinte Cristian,
Iertaţi-mă pentru că îndrăznesc să vă scriu câteva rânduri prin care să vă mulţumesc pentru ca mi-aţi călăuzit paşii ca să mă apropii tot mai mult de credinţă. Tare mult doresc să vă împărtăşesc din bucuriile care şi-au făcut loc în sufletul meu de când vin la Sfânta Biserică din Moşuni. Sunt fericită pentru că: - nu mai intru în nici o biserică fără batic pe cap - nu-mi mai doresc sa port "bumbghi", inel, cercei... - firele mele de păr alb, mi se par acum frumoase - cei doi băieţi şi soţul meu nu mai fumează - pacea şi liniştea au venit şi în casa noastră - merg pe drum şi cânt cele două cântece aşa de dragi mie : "Nimic, nimic"..şi " Cer iertare, Domnul meu iartă-mă" - simt să spun celor din preajma mea cât de minunată este credinţa ! - mi-am făcut tovarăşe bune, alte colege care vin la Moşuni ...şi încă multe, multe lucruri minunate pentru care mereu simt nevoia să mulţumesc!!! Iar cele pentru care încă sufletul meu mai suferă, vi le voi spune când cu ajutorul Domnului voi veni să iau postul III. Vă mulţumesc din suflet pentru tot !
Sora Maria (Puşa) - Sighişoara
|