Lăudat fie Iisus!

E un sentiment ciudat care mă face să mă simt neputincioasă în faţa cuvintelor prin care aş putea să-mi exprim recunoştinţa şi mulţumirea pentru tot ce a făcut pentru mine şi familia mea Părintele Cristian.
Nu cred că există cuvinte pentru a exprima sentimentele care se revarsă din sufletul meu în momentul de faţă. Îmi este atât de greu să mă exprim pentru că sentimentele mele nu pot fi exprimate în cuvinte ... nu există suficiente cuvinte, cel puţin în vocabularul meu, care să poată exprima pe deplin sentimentele de iubire, sentimentele de fericire şi mai cu seamă cele de mulţumire.
În momentul în care am văzut rezultatul de la testul de sarcină toate valorile mele de până atunci s-au dat peste cap. Am realizat cu adevărat că „Fără Dumnezeu nimic nu e posibil" ... o spun cu mâna pe inimă ... acest crez al meu nu mi-l va schimba nimeni, niciodată, de azi înainte.
Cer mii de scuze pentru timpul pe care vi-l răpesc, dar nu pot să nu relatez povestea fertilizării in vitro. Dintr-un lot de aproximativ 15 – 18 femei, am fost persoana care a răspuns cel mai slab la tratamentul hormonal, cu toate că mi se administrau doze maxime. În timp ce majoritatea celorlalte femei din lot au produs câte 6 – 10 foliculi pe câte un ovar (cu doze medii sau mici), organismul meu a produs (cu doze maxime) doar 3 pe ambele ovare (asta datorită stării mele de premenopauză). Din cei 3 foliculi, unul s-a reabsorbit, iar în momentul recoltării mi s-a extras unul singur, întrucât cel de-al doilea era insuficient dezvoltat.
În urma rezultatelor repetate de sânge, doamna biolog mi-a recomandat să renunţ, întrucât valoarea estradiolului din sânge era prea mică pentru a avea şanse de a mi se forma embrionul, iar banii ar fi fost bani aruncaţi în vânt.
Noi făcusem transferul bancar încă cu o zi înainte aşa că acesta a fost cel mai dificil moment, în care disperată fiind, am pus mâna pe telefon şi am sunat la casa parohială. Dumneavoastră eraţi plecat din localitate aşa că m-am văzut pusă în situaţia de a lua hotărârea singură, de fapt împreună cu soţul meu care-mi era alături (probabil că aşa trebuia să se întâmple... Trebuia să fie hotărârea noastră). Banii fiind deja viraţi în cont, am luat hotărârea să mergem până la capăt. Ne-am zis „cum o vrea Dumnezeu" (credeţi-mă în momentul respectiv valoarea banilor era nulă). Emoţiile au fost mari deoarece situaţia era incertă; acel singur folicul, rezultat în urma unei dozări hormonale maxime, era singura mea şansă ... acel singur folicul trebuia în urma fecundării să se transforme în embrion ... altfel stimularea hormonală ar fi fost zadarnică.
Celorlalte „colege de lot" recoltânduli-se câte 5 – 8 foliculi, apăreau cu şanse reale, întrucât din cei 5 – 8 foliculi tot aveau să se fertilizeze 2 – 3. În cazul meu era unul singur ... şi acela era indispensabil să se fecundeze şi să devină embrion.
Şi, MINUNEA s-a produs ... atunci am simţit pentru prima dată mâna lui Dumnezeu asupra mea.
Am fost singura femeie din tot lotul, căreia i s-a recoltat un singur folicul şi acela s-a transformat în embrion (am omis să spun că şi sperma soţului era foarte, foarte slabă).
Celorlalte femei recoltânduli-se câte 5 – 8 foliculi s-a reuşit obţinerea şi implantarea a câte 3 – 4 embrioni.
Mie mi s-a implantat unul singur şi, în urma analizei de sânge, mi s-a confirmat sarcina. Era pentru a doua oară când am simţit mâna lui Dumnezeu asupra mea. Era momentul în care toate valorile mele de până atunci s-au dat peste cap, iar crezul meu a devenit unul pentru totdeauna: „NIMIC NU ESTE POSIBIL FĂRĂ DUMNEZEU"
Din întreg lotul de 15 – 18 persoane, s-a obţinut sarcină în cazul a 2 persoane, dintre care una sunt eu.
În momentul de faţă nu stau foarte bine cu progesteronul, una dintre analizele răspunzătoare de fixarea sarcinii, care mi s-a spus că poate da iminenţă de avort sau oprire în evoluţie ... cu toate acestea nu pot să cred că Dumnezeu nu va avea grijă de mine în continuare, să duc la bun sfârşit această sarcină, mai ales că „fără doar şi poate", aceasta I-o datorez Lui.
Cred cu tărie în această şansă pe care mi-a dat-o Dumnezeu... şi care, cu siguranţă mă va face să mă schimb radical. Îmi doresc din suflet ca măcar prin aceasta să pot mulţumi şi să-mi arăt fărâma de recunoştintă pentru ceea ce a făcut Domnul cu mine.
Iar Dumneavoastră Părinte Cristian, nu îmi vor ajunge zilele acestei vieţi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine... am să vă pomenesc mereu în rugăciunile mele şi am să-L rog pe bunul Dumnezeu, aşa cât ştiu şi cât pot eu, să vă lumineze mereu calea, să vă dea sănătate şi putere şi să vă ferească de tot răul.
Vorbind în această seară cu medicul endocrinolog, care mă tratează de ani de zile, acesta a afirmat ceva de genul: „Cu tine s-a produs un miracol ... tu ai fost ajutată şi de undeva de sus"; iar eu i-am replicat: „Eu am fost ajutată numai de sus".
Nu aş vrea să abuzez de bunăvoinţa Domniei Voastre Părinte Cristian ştiind câţi oameni vă asaltează, aflându-se în situaţii disperate, dar îndrăznesc totuşi să vă rog, ca atunci când timpul vă va permite, să înălţaţi o rugăciune mică şi pentru mine şi copilaşul meu.

Domnul să vă binecuvânteze mereu.
Cu stimă şi recunoştinţă veşnică.

Familia Golban – Satu Mare