"Lăudat să fie Iisus!"

Către Tine am strigat Doamne, şi m-ai auzit, când am fost în necaz Tu m-ai desfătat Doamne şi Îţi mulţumesc.
Dragii mei, când am venit aici pentru prima dată acum 2 ani, nu am venit să cer nimic, am venit să-I mulţumesc lui Dumnezeu, deaorece soţul meu a fost paralizat şi, prin rugăciuni, Dumnezeu l-a pus pe picioare şi chiar şi la volan. Dar când am intrat la Părintele Cristian (Dumnezeu ne-a rânduit să intrăm la al doilea drum) şi i-am zis pentru ce am venit, dânsul ne-a întrebat dacă vrem să luăm post de mulţumire. Sigur că am fost de acord, dar vă spun că încă de la primul post, nouă ni s-au arătat numai minuni Dumnezeieşti, ni s-au deschis nişte usşi care ne-au fost închise 3 ani de zile şi mi-au ieşit în cale oameni cu mult suflet şi de mare ajutor, mai ales atunci când vorbeam despre Moşuni. Îţi mulţumesc Doamne.
Iar anul trecut, în 14 decembrie m-am internat în spital cu aprindere la inimă, o boală de care nu am mai auzit, în termeni medicali „pericardită". Am ieşit din spital cu 2 săptămâni înainte de Paşti, dar tot fără putere şi fără vlagă, dar tot timpul cât am stat în spital ştiam că numai puterea Dumnezeiască mă va face bine şi numai cu binecuvântarea Părintelui Cristian.
Şi o altă minune mi se întâmplă. Într-o zi a venit la mine la spital o doamnă pe care nu am mai văzut-o până atunci, care îmi spune că a trimis-o Părintele din Moşuni ca să întrebe cum mă simt, şi că în săptămâna aceea Părintele va veni la mine. Am plâns în hohote de bucurie, căci nu mă aşteptam la o asemenea vizită, dar nu mi-a fost rânduit să vină. Când am ieşit din spital, a venit la mine sora Felicia şi mi-a zis: „trebuie să mergi la Moşuni să te împărtăşeşti acolo, şi să vezi că ai să te faci bine". Dar eu i-am zis: „cum să merg căci sunt fără putere"? Nu aveam putere nici să-mi ridic piciorul să-l pun pe bordura străzii. Îmi tremurau şi dinţii în gură, dar la chemarea şi insistenţa ei am cedat. Am postit 3 zile şi am venit cu puterea lui Dumnezeu la Moşuni.
După împărtăşanie, un om m-a întrebat cum mă simt. Nu i-am răspuns, dar i-am luat mâna şi i-am pus-o pe piept. Imediat şi-a retras mâna speriat, deoarece inima îmi bătea ca şi clopotul. Dar pe drum, la întoarcere, am început să mă simt mai bine, iar după o săptămână am fost din nou în putere şi sunt până în ziua de azi. Ţie Îţi mulţumesc Doamne.
Pentru toate acestea, la sfârşitul postului 4, în pomelnicul meu i-am mulţumit şi am mărturisit Părintelui Cristian. După slujbă, Părintele m-a rugat să mărturisesc şi bisericii toate acestea, dar eu am zis că nu pot, pentru că sunt timidă şi nu pot vorbi. În aceeaşi zi, după 2 ore, eu nu mai puteam vorbi, numai în şoaptă. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă, dar mai târziu mi-am zis că asta este pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că am zis că nu pot vorbi. Într-adevăr mi-a arătat Dumnezeu ce înseamnă să nu poţi vorbi, şi 3 zile am putut vorbi doar în şoaptă.

Aş mai vrea să vă spun o minune. Eu port ochelari de 30 de ani, cu un ochi nu văd deloc, iar celălalt mi s-a slăbit de la naştere. Înainte de Paşti, când a adus Părintele apă sfinţită de la Ierusalim care s-a împărţit credincioşilor, am primit şi eu de la sora Felicia. Şi acasă, am pus-o în baie, şi în fiecare zi mă spălam cu acea apă pe ochi. Dragii mei, o minune Dumnezeiască mi s-a întâmplat, uitaţi acum aş minţi dacă aş spune că nu simt nevoia să-mi mai pun ochelari, mi-i pun dar ameţesc. Văd fără ei. Am apa şi acum în baie, vă pot arăta că este foarte limpede. Numai câte o picătură îmi pun pe vată şi mă dau pe unde mă doare ceva, şi poate atunci pe moment nu-mi dau seama, dar după vreo 2 ore îmi trece durerea. Ochelarii i-am lăsat în biserica de la Moşuni, ca mărturie pentru minunile pe care le săvârşeşte Dumnezeu.

Şi mai am o minune, poate şi altora li s-a întâmplat – minunea anafurei de la Moşuni. Nu mi se întăreşte prescura, aşa rămâne de când o iau şi până revin înapoi la Moşuni. Nu mucegăieşte, nu se întăreşte. Mare este Dumnezeu.

Când eram mică mă rugam „ţine Doamne pe mămica şi pe tata să mă poată creşte", dar acum mă rog „Ţine-l Doamne pe Părintele Cristian ca să se poată ruga pentru trupurile şi sufletele noastre bolnave şi pentru îndreptarea paşilor noştri în căile Tale Doamne". Amin!

Părinte Cristian, să ştiţi că în tot ceea ce faceţi aveţi ceva Dumnezeiesc, cel puţin aşa văd eu. Când vă văd în mulţimea de oameni, parcă mi-L închipui pe Iisus în mulţime, mângâind şi vindecând oameni, iar când vă ridicaţi mâinile în sus, parcă cuprindeţi tot cerul în braţe. Dumnezeu îşi alege oamenii, Dumnezeu l-a ales pe Părintele Cristian.
De aceea, aş îndemna pe fiecare să vină până aici. De multe ori îmi vine să strig în centrul Mediaşului:"veniţi cu toţii la Moşuni!"
AMIN

Elena – Mediaş