Părinte Cristian Pomohaci,

Apatiţia dumnevoastră pe canalele televiziunii, cântând sau vorbind despre cele sfinte, m-au determinat în seara aceasta să vă scriu. Spun aceasta, deoarece v-am văzut la emisiunea lui Cătălin Măruţă şi cum tocmai lucram la nişte materiale pentru servici, mi-au atras atenţia cuvintele domnului Măruţă, care anunţa că va avea pe platou un preot cu har, care face exorcizări.
Pe dumneavoastră vă ştiu şi totodată vă apreciez prin ţinuta demnă şi sacrificiul sufletesc prin care daţi cântecelor dumneavoastră o notă de ... rugăciune.
Da, asta este! Apăreţi pe scena folclorică ca un păstor de muzică populară venită de undeva, de departe, de sus, din cer. Melodiile sunt duioase, calde, triste, vesele, dar în tot ce faceţi parcă cineva strecoară şi "har".
Aţi spus odată că, înainte de a pleca la o emisiune de acest gen, cereţi binecuvântare. Credeam că în zilele noastre nu mai există oameni cu bun simţ. Democraţia aceasta este aşa de prost înţeleasă... Nu ştiu de ce, dar din câte lucruri frumoase şi măreţe lasă Dumnezeu pe pământ, lumea, tânără sau mai în vârstă, alege exact inversul, adică ce e mai rău. Nici eu nu-s perfectă, n-am cum, dar ... mai judec înainte de a face ceva, oricum, nu rău.
Întâi şi întâi, vă rog din suflet, mai veniţi la emisiuni, vorbiţi lumii, celor care vă ascultă. Tineretul nu ştie cum e mai bine sau mai rău. El caută tentaţii... care mai târziu, peste ani, sunt dramatice! Iubirea faţă de Dumnezeu şi cele sfinte o avem în suflet, în cap, în minte, dar... sunt zile când eu, una, simt enorm de mult dorinţa ca, pe lângă ceea ce simt în suflet, să mă aflu şi într-un locaş sfânt. Dacă reuşesc aceasta, după aceea mă simt uşurată, "zbor", problemele pământeşti nu mă mai apasă aşa de mult, ele există, dar nu-mi mai apasă sufletul care-mi dă senzaţia atunci de o durere îngrozitoare (durere sufletească), te sufocă şi atunci, mergând în Sfânta Biserică (curată la trup şi suflet), cu credinţă, mă simt uşurată, sufletul-mi este mai uşor, reuşesc să trec peste acea problemă care, peste timp, se rezolvă de la sine. Important este să ne încărcăm cu "baterii sufleteşti" venite din Cer, de la cele sfinte, prin rugăciuni curate. Ştiu că preoţii au studiat şi e grea "meseria" lor. Nu e o meserie obişnuită. Trebuie să o faci din suflet, să simţi că ce faci te leagă de Dumnezeu, că dă rezultate efortul tău, acela de a aduce cât mai mulţi oameni (indiferent de păcatele lor) pe drumul sfânt al Bisericii. Nu e uşor! E îngrozitor dar... încet, încet, cu paşi mici, se mai câştigă din ghearele diavolului un om, doi, zece... cât mai mulţi şi care doresc şi ei să le fie bine, să înţeleagă că trebuie să renunţe la multe... care nu le sunt de folos. Este o încercare grea, tocmai în aceste momente de cumpănă preoţii îşi spun cuvântul, harul ce-l au, puterea cu care sunt înzestraţi de "Sus".
Prin meseria mea, lucrez cu cele mai mici sufleţele. Sunt educatoare, deci vin în contact cu copii în vârstă de 3 – 6/7 ani, dar ... şi cu părinţii acestora. Îi duc şi eu la biserică, dau liturghie în zilele de sărbătoare, când pot particip şi la Sfântul Maslu (Biserica este peste drum de grădiniţa noastră), spunem rugăciuni, am chemat preotul să sfinţească unitatea... Simt nevoia să fac acestea. Şi când simt că trebuie să fac ceva legat de cele sfinte, o fac, altfel nu pot merge mai departe. Se dărâmă tot ce am făcut până atunci. Drumul trebuie continuat. Mereu apar piedici. Cădem, ne ridicăm şi mergem mai departe. Dar merge mai departe cine poate, cine rezistă acestor piedici, cine le poate înlătura.
Mâine merg la Târgovişte pentru rezolvarea unor probleme de servici şi sigur (dar mereu mă rog să pot ajunge acolo) că, se-ntâmplă atâtea accidente încât nu mai eşti sigur de nimic, de ziua de mâine. Merg la Mitropolie, acolo mă simt ca „acasă". Dau liturghie, aprind lumânări pentru vii şi morţi, mă reculeg... şi plec uşurată, dar împăcată că am luat „legătura" cu Biserica. E nevoie să intrăm într-un locaş sfânt. Altfel nu se poate! Contactul cu cele sfinte e foarte important: să săruţi icoanele Maicii Domnului, să o rogi pentru ce te doare (că şi ea e mamă şi ştie ce e durerea), să duci flori, să dai de pomană..., când se nimereşte să fiu în ziua respectivă, particip şi la Maslu.

Educatoare Doiniţa Stroe
Localitatea Poiana
Judeţul Dâmboviţa