Ioan Cap. 14 verset 14
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.

L-am cunoscut pe Părintele Cristian Pomohaci în decembrie 2005. Eram după prima serie de chimioterapie pentru un cancer grav, agresiv – melanom malign Clark IV – medicii îmi mai dăduseră câteva săptămâni de viaţă. Aveam faţa cadaverică, nu mâncam, mergeam sprijinindu-mă de pereţi, cu însoţitor, beam puţină apă.
Este o datorie de onoare să vă povestesc ce mi s-a întâmplat. Pentru prima oară când am ajuns la rugăciune în biserica Sf. Nicolae de la Moşuni, am rămas stupefiată. Apare un preot tânăr, frumos, cu o voce blândă şi catifelată, care se roagă cu lacrimi pentru toţi oamenii. "Chipul şi asemănarea lui Iisus" – o jertfă vie de rugăciune, post, bunătate şi milostenie. Reuşesc să intru în audienţă la Părintele şi iarăşi mirare: ştia că sunt operată de cancer, ştia că îmi muriseră 7 inşi din familie în acel an 2005, din care doliul cel mai greu era după tatăl şi după soţul meu. După două săptămâni (de la Crăciun până la Sf. Ioan Botezătorul) de stat la rugăciuni acolo, plec la Bucureşti împărtăşită şi cu binecuvântarea Părintelui. Viaţa mi se schimbă în bine. Următoarele 5 luni suport uşor citostaticele: am mers fără însoţitor la spital, nu am mai avut deloc stări de vomă, am putut mânca. Simţeam că sunt protejată, că primesc o putere divină, suprafirească mie (ca şi bolnavă), care mă susţinea să viez, chiar să fac treabă în casă.
În mai 2006 termin chimioterapia şi boala stagnează 3 luni. Dar, sunt din nou rănită de duhul bolii. Acum, la începutul lui septembrie 2006 îmi reapare brusc
melanomul. Trebuie intervenit de urgenţă. Alerg la Moşuni la Părintele Cristian să-i cer binecuvântarea pentru operaţie (trebuie să vă spun că sunt in Canon la dânsul din luna februarie 2006 şi merg lunar acolo). Mă întorc în Bucureşti şi luni pe 11/09/2006 dimineaţa sunt chemată în sala de operaţii. Mi se face anestezie totală, adorm. Însă, în timpul operaţiei am o viziune, cum la capul meu stă un înger păzitor în persoana Părintelui Cristian, îmbrăcat în veşminte preoţeşti. Nu pot descrie în cuvinte omeneşti ceea ce am văzut, am trăit şi am simţit în timpul acestei operaţii - o fericire deplină, miros de mir de la Duhul Sfânt revărsat asupra mea. Pot afirma cu tărie că această operaţie a fost cel mai fericit eveniment din viaţa mea. Imediat după anestezie, când m-am trezit, m-am putut da jos din pat singură. A doua zi (după operaţie), marţi, am fost externată şi am mers acasă. Tot marţi am putut ţine postul negru până noaptea la orele 0:00, am făcut rugăciunea şi chiar, "atenţie", mi-am făcut mătăniile. Menţionez că după prima operaţie, 7 săptămâni nu m-am dat jos din pat. Atunci nu-L cunoşteam pe Dumnezeu şi pe Părintele Cristian. Mult S-a milostivit Dumnezeu de mine, îndrumându-mi paşii (am fost trimisă de un preot din Bucureşti) la Moşuni - Tg.Mureş, spre acest Slujitor Nobil al Său, devotat trup şi suflet Domnului, şi prin dânsul Domnul îşi desăvârşeşte Lucrarea.

IOAN CAPITOLUL 14 V 13
"Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl
întru Fiul."

De asemeni trebuie să vă mărturisesc că toată familia mea şi prietenii, văzând ce schimbări radicale s-au produs cu mine din punct de vedere spiritual, sănătate trupească şi chiar şi material, vin la Moşuni la rugăciune la Părintele Cristian cu multă şi mare bucurie şi s-au schimbat şi ei în mai bine, sunt mai luminoşi, mai calmi şi au dor de Dumnezeu.
Am legat chiar prietenii cu creştini care vin acolo, din Tulcea, Făgăraş, Bucureşti şi Vâlcea. Toţi îl iubim pe Părintele Cristian.

"Lăudat să fie Iisus " Domnul Iubirii.
Amin