LĂUDAT SĂ FIE IISUS

Cristina mulţumeşte PreaSfintei Treimi, Maicii Domnului, tuturor Sfinţilor şi Dvs. Părinte Cristian, pentru tot ajutorul.
Încerc de ceva timp să vă trimit aceste rânduri- care au fost scrise anul trecut pe vremea aceasta.

26.05.2008- Astăzi pot din nou să plâng de bucurie şi chiar să râd – că nu mai ştiam să fac acestea. Am plâns mult de jale şi amar că am greşit mult. Dacă vreţi, Părinte, să spuneţi povestea mea cuiva sau tuturor femeilor din lume, vă rog să o faceţi.
Povestea rea începe în 2003 când de ziua Sf. Ioan Gură de Aur am născut prin cezariană. Cred că asta a fost prima mare greşeală – o naştere prin cezariană limitează la doi cel mult trei – cu risc mare - numărul de copii ai unei femei. De la caz la caz, însă, dragi femei căutaţi, dacă se poate, să naşteţi normal.
Imediat, printr-o serie de împrejurări nefericite, am făcut o misterioasă pareză şi am zăcut ceva vreme, vreo 2 luni. Timp în care am încercat sa ajung cu soţul la Moşuni (deşi el nu era prea convins) dar înainte cu o zi cineva ne-a lovit maşina. Apoi, am rămas însărcinată a doua oară şi cât de cât cea de-a doua sarcină m-a ridicat din pat. Dar nu mai eram ca înainte – aveam nevoie de susţinere permanentă şi nu puteam merge singură.
În tot acest timp, în familia mea a început dezbinarea – mama acuza pe soţ că m-a îmbolnăvit - soţul spunea ca nu e el de vină, că eu sunt problema de fapt. În fine, cert e că, de multe ori m-am gândit că dacă nu era Dumnezeu aş fi vrut să dispar – şi toate discuţiile ar fi luat sfârşit. Cea de-a doua sarcină a fost un mare sprijin de la Dumnezeu pentru mine că aşa mi-am recăpătat şi vederea şi vorbitul dar toţi cei din jur au fost supăraţi - ce ne mai trebuie copil doar noi nu ne putem descurca, ar fi bine să evităm sarcina sau să dăm copilul. Se găsise şi cui să-l dăm.
Aşa spun oamenii mai subtil la o crimă – să evităm sarcina - nu au curaj sa spună de-a dreptul că ucid un om şi iar îl gonesc şi răstignesc pe Iisus care a spus: "Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor, şi luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe mine."(Marcu Cap.9 (36-37). Oare de ce L-a mai luat Iisus pe copil în braţe şi nu L-a lăsat în mijlocul lor şi atât? Pentru că în mâinile noastre nu e în deplină siguranţă. Îl putem chiar ucide. Primiţi-l pe Iisus pentru că nu vine cu mâna goală – fiecare copiluţ îşi are pâinuţa sub braţ. Cât de avuţi sau săraci suntem tot de noi depinde. De fapt oamenii nici nu ştiu pe cine ucid pentru că sunt incapabili să-şi asume rodul dragostei lor. Nu suntem în anume privinţe mai presus de femela animal care îşi devorează puii după ce i-a fătat.
România are cea mai mare rată a avorturilor în U.E., lipsa aproape totală a restricţiilor şi a consilierii. Deoarece medicii nu mi-au pus nici un diagnostic referitor la pareză şi pt că aveam două cezariene am fost sfătuită de cei apropiaţi că ar fi bine să-mi leg trompele şi n-o să mai am probleme. Şi dacă o să mai vreau să am copii într-o bună zi, o să le dezlege medicul iar şi pot avea copii dacă o să-mi revin. Întrucât soţul ştia de la un prieten că o familie a mai avut copii după ce soţia îşi legase trompele, mama mi-a confirmat că aşa a procedat şi o verişoara de-a mea - am fost de acord ca temporar, până ce voi avea un diagnostic, să nu am copii. Când eram însărcinată în luna a şasea am rugat doctora să avem o discuţie despre asta – în condiţiile în care plăteam consultaţia de fiecare dată la cabinetul particular- dar dumneaiei a evitat subiectul justificând că e prea devreme să vorbim despre asta - mai era timp până năşteam. Soţul a refuzat să mă însoţească în cabinet la discuţie susţinând că nu e potrivit îmbrăcat deşi el nu ţine de obicei la aspectele de genul acesta, mi-a sugerat să sun şi medicul de familie, dar n-am făcut-o - rău că nu l-am ascultat. Nici el nu a sunat. Atunci stăteam deja separat pentru că el muncea la amenajat casa şi eu stăteam la mama cu celălalt copil. A refuzat să angajeze pe cineva să-l ajute să termine în casă spunând că nu avem bani şi oricum meseriaşii nu lucrează cum trebuie.A venit ziua în care trebuia să nasc şi de data asta s-a produs o mare învălmăşeală deoarece spitalul intrase în carantină din cauza epidemiei de gripă, intram mai multe gravide la consult, Dna Dr. nu avea loc pt toate, se grăbea tare şi i-am reamintit de faptul ca aş intenţiona să-mi leg trompele, ea a spus bine şi asta a fost tot. Dupa 6 săptămâni de la naştere am revenit la consultul de rutină – ocazie cu care doctora mi-a spus că nu o să mai am probleme pentru că mi-a retezat trompele. Greutatea pe care am simţit-o coborând pe umerii mei am dus-o cu mine până acum câteva zile. Nu doresc nimănui o asemenea veşnica povară. Mai apoi am aflat că de fapt, verişoara mea nu-şi legase trompele şi mama a înţeles greşit şi m-a sfătuit greşit. La fel şi că există mai multe modalităţi de legare a trompelor - în cazul meu se folosise retezarea lor.
Am revenit în 2006 la Moşuni după o absenţă de 3 ani de iad – de-abia ţinându-mă pe picioare - după ce toţi cei din jur mă priveau ca pe o handicapată. Cei care mă sfătuiseră cu atât drag dispăruseră toţi. Nici unul nu vroia să mă ajute să încerc să aflu cum pot repara greşeala mea. Starea mea psihică era jalnică - atunci când un medic leagă cuiva trompele ar trebui să-i explice şi ce modificări aduce aceasta asupra psihicului şi fizicului unei femei - ce riscuri majore presupune aşa ceva. Nu mă mai puteau ajuta cu nimic. Nici nu doreau asta. Soţul, mama, prietenii erau ocupaţi să-i sfatuiască probabil pe alţii. Fusesem şi la un medic cu rugămintea să mă ajute dar m-a expediat rapid – pareza şi două cezariene erau prea complicate. Când i-am reproşat soţului că nu m-a susţinut să ajung la Moşuni pe vremea când nu puteam merge şi că nu am fi ajuns în situaţia asta - mi-a răspuns că nu m-a ţinut el să nu merg - există microbuze. Rămăsesem doar eu, Dumnezeu şi povara mea. Am ajunat 3 zile şi m-am rugat să pot pleca orice piedică aş avea. Parintele Cristian la început nici nu a vrut să-mi dea post de teamă că n-am să pot veni fizic. Nu mă ţineau picioarele. A plecat în altar şi am rămas singură în biserică. Părea că Dumnezeu îmi întorcea spatele Nici nu puteam să pretind altfel, că doar eu Îi închisesem uşa Lui Dumnezeu. Dar vinerea noaptea, după slujba de dezlegări, am mai bătut din nou la uşa Lui Dumnezeu şi am cerut canon. Nu mă puteam întoarce acasă la copii fără un răspuns, fără nimic schimbat în mine – vroiam doar să îndrept greşeala. N-am vrut sa rămân Iuda, ci vroiam să fiu Petru.
Am conştientizat cu amar ce înseamnă să asculţi întâi pe oameni şi apoi pe Dumnezeu. Era cam târziu dar cel puţin cineva mă asculta în sfârşit sau de-abia acum vroiam să-L aud pe Bunul Dumnezeu. Cu greu am mărturisit Părintelui Cristian păcatul meu cu legatul trompelor şi asta numai pentru că ceva în inima mea spunea că nu e totul pierdut şi că nu am linişte până nu aflu sigur dacă mi-au fost scoase trompele. Părintele m-a îndemnat să merg la analize, aşa am făcut – am avut nişte piedici dar după o încercare nereuşită, analizele au arătat că mai exista o trompă legată separat ca o fundă. Medicul a spus din nou că nu se mai poate face nimic. Parcă nici nu-l auzeam - în inima mea ştiam că Dumnezeu e doctorul meu şi simţeam multă speranţă. Am luat canon pentru fetiţa mea care nu mergea foarte bine deoarece se născuse cu o dispalzie la şoldul drept şi după ce am ţinut canonul, la medicul care a ajuta-o pe ea, am găsit şi eu ajutorul Bunului Dumnezeu.
La doctorul Bâscă de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti am ajuns datorită unei dragi femei din Moşuni - Tanti Maria – mama lui Nicuşor. A lucrat Dumnezeu cu mare grijă - trenul cu care veneam a întârziat şi nu mai puteam duce cele rânduite la altar, dar Nuţa Timofte de la Roman a sunat-o, iar nora dumneaei a scris pomelnicele, le-a dus la altar si apoi, după ce am ajuns în sat am mers să-i plătesc totul. Eu nu aş fi mers la Tanti Maria dacă nu întârzia trenul pentru că de obicei iau Darul din curtea situată vis-a vis de biserică. Tanti Maria e un om deosebit – mă ţine minte de când veneam prin 2001-2002 cu familia Enulescu – Gabi lucra în TVR. Eu şi uitasem - i-am promis că o să-i sun cum ajung acasă şi aşa am făcut. De la Dana Enulescu am aflat că au un băiat drăguţ care atunci (dec.2007) avea 4 luni şi ea mi l-a recomandat pe medic ca fiind un bun ortoped. În ultima vineri din canon - 04 ianuarie 2008, am mers cu trenul spre Moşuni deşi cursele fuseseră suspendate din cauza ninsorilor. Mă sunaseră câţiva din cei care merg la Moşuni cu maşina să mergem împreună, dar în inima mea nu eram împăcată, aşa că am luat trenul. Cu acelaşi tren mergea o fată - Corina Golia care îl cunoştea pe Dr. Bâscă ca fiind un bun chirurg ce le refăcea, prin operaţii suuccesive, organele genitale la copiii care se născuseră fără ele sau cu malformaţii şi disfuncţii. Această informaţie a fost pentru mine preţioasă deoarece atunci când am mers la consult cu fetiţa (feb.2007) am îndrăznit să-i arăt şi analizele mele. Mi-a explicat tot ce am de făcut, mi-a scris o trimitere deşi nu-i cerusem şi m-a trimis la un medic la fel de priceput dar potrivit pentru mine care eram adult. Numele Dr. Bâscă mi-a deschis apoi uşile rând pe rând. Apoi totul a mers ca de la Bunul Dumnezeu. Mă rugam să mai am 14 cm din trompă ca operaţia de refacere să poată reuşi. Astfel că pe 19 mai operaţia a reuşit. Înainte de a intra în sala de operaţie - aceste operaţii sunt foarte rare, la fel şi medicii care le fac – am fost întrebată de medicul anestezist din ce sectă fac parte de mai vreau încă un copil, că uite el înţelege fiind penticostal? I-am răspuns că sunt creştin-ortodoxă - dar în sufletul meu ştiam eu că o creştin-ortodoxă nu ar fi cochetat cu gândul să-şi lege trompele. Aşa-mi trebuie. Aveam ce meritam. M-a privit mai bine şi apoi mi-a spus că semăn cu o grecoaică – cel mai bun prieten al său fiind un medic grec. Ţine mult la el şi aşa că prin simpatie o să mă ajute şi pe mine. Aveam nevoie deoarece suferisem în trecut acea pareză severă - încă o dată Bunul Dumnezeu stătea alături în sala de operaţie.
Când socotiţi de cuviinţă, PreaCuvioase Părinte Cristian, reamintiţi-ne, vă rugăm că un avort aduce nenorocire şi asupra copiilor pe care îi avem deja cât şi a celor ce vor mai urma, în caz că mai urmează, la fel şi un copil nedorit. Sau copiii concepuţi de părinţi beţi precum şi relaţiile dintre soţi în timpul sarcinii. Părinţii habar n-au ce povară pun pe umerii copiilor lor - lumea în care trăim ar fi fost cu mult mai bună decât cea de-acum dacă nu ar fi fost avortul. Până la urmă lumea e aşa cum o merităm dar eu nu trebuie să mai fiu "lumea".
Îmi pare aşa de rău, mai ales pentru că toate astea au dus la lucruri şi mai rele.

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Mulţumesc,

Cristina Sfetescu 04.07.2009 - Bucureşti