Sfinte Părinte,

Mi-e greu să găsesc cuvinte care să cuprindă prea plinul inimii mele. Nu sunt cuvinte care să mulţumească îndeajuns pentru toate succesele şi bucuriile mele. M-am îndoit de multe ori că aş fi vrednică de asemenea realizări, dar aşa cum aţi spus nu o dată, nu noi suntem cei care hotărâm ce nu se cuvine şi ce nu. Pesemne că Bunul Dumnezeu a vrut să-mi dea atâta fericire cât pot duce. Se spune că Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. Eu cred că, dacă toţi oamenii ar fi măcar pe jumătate atât de fericiţi cât sunt eu, n-ar mai exista durere pe pământ. Nu ştiu ce am făcut să merit atâta binecuvântare. Nu pot decât să mulţumesc cu cea mai adâncă smerenie, cu tot sufletul şi din toate puterile, pentru zilele minunate pe care le trăiesc acum, pentru sănătatea părinţilor mei şi pentru bătrâneţea lor fericită şi lipsită de grija zilei de mâine, pentru reuşitele copiilor mei şi pentru sănătatea lor, pentru dragostea nemărginită pe care mi-o poartă omul cu care mă voi căsători, pentru drumul deschis spre a putea profesa ca medic aici, departe de casă.
Vă mulţumesc Dumneavoastră Părinte, pentru că vă simt aproape, aşa cum probabil mii de oameni vă simt aproape de inima lor. Vă mulţumesc pentru rugăciunile pe care le înălţaţi în numele nostru, al celor nu atât de curaţi în cuget. Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă ţină sănătos, să vă aibă în paza Lui!

Cu sufletul plin de lumină şi bucurie, cu lacrimi de recunoştinţă, VĂ MULŢUMESC!

Andreea Anghel – Marea Britanie