|
Mai 2008
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că trăiesc. De atâtea ori mi-am pierdut speranţa, dar de atâtea ori am primit Credinţă, Lumină şi Speranţă. Să aveţi „puterea" Părinte Cristian să realizaţi toate lucrurile bune pe care doriţi să le întreprindeţi. Doamne, mă simt un om împlinit, ocrotit şi iubit de Tine şi de cei dragi. Ocroteşte-i Doamne pe cei dragi sufletului meu, îndrumă-ne pe Calea cea Dreaptă şi trezeşte în noi conştiinţa de a acţiona în vederea salvării acestei planete care suferă din cauza indiferenţei şi dorinţei noastre de a acumula. Anul trecut, după ce Părintele Cristian a cântat la Concertul de Colinde (15.12.2007 – Sala radio) mi-a dat binecuvântarea. A doua zi am plecat în Belgia ca să încep un nou capitol din viaţa mea. Încerc cât pot să fiu OM, căci pe Domnul îl simt mereu cu mine!
Ana-Maria
|