28 noiembrie 2008

Vreau în câteva cuvinte Părinte Cristian, să aduc mulţumiri dumneavoastră şi bisericii, celor dragi care aţi fost alături de mine în clipele de încercare prin care am trecut. DOAMNE, Îţi mulţumesc pentru dragostea pe care ai pus-o între noi.
Vreau să vă mărturisesc lucruri pe care le-am trăit înainte de operaţie. Lângă mine era în patul alăturat internat un băieţel – Mihăiţă din Năsăsud (cu mama lui). El suferea de o boală pe care o primise la 6 luni - nu putea să meargă deloc, urma să fie operat la un picior, celălalt picior fiind operat de câteva luni, avea 11 ani şi mi-a spus că este în clasa a Iva, având ca învăţătoare pe sora dumneavoastră. Ne-am împrietenit repede, era un copil foarte inteligent. Văzându-mă că citesc Cuvântul lui Dumnezeu şi că mă rugam seara, mi-a spus că şi el Îl iubeşte mult pe Dumnezeu şi m-a rugat să ne rugăm împreună. Spuneam împreună „Tatăl Nostru", apoi mă urmărea cu mare atenţie şi spunea după mine Psalmi.
Îşi făcea cu greu Sfânta Cruce pentru că degetele de la mâini nu le putea împreuna decât cu mare greutate. I-am povestit despre biserica de la Moşuni şi de Sfinţia Voastră. Mi-a spus că vă cunoaşte doar de la televizor, deşi mama lui mi-a spus că vă cunoaşte bine încă din copilărie, o cheamă Alis. Cred că este penticostală, copilul spunându-mi că Preotul cu care face religie îi spune că Biblia lui este pocăiască.
Aveam o poză la mine, cu Sfinţia Voastră. Mi-a cerut să i-o dau lui. Dacă l-aţi fi văzut cu cât drag se uita la poză şi şi-o lipea de obraz, sărutând-o şi spunându-mi: „Cred că Părintele Cristian iubeşte mult copiii şi tare mi-aş dori să fie prietenul meu, şi cred că mă va ajuta şi pe mine."
L-am invitat la Biserică la Moşuni spunându-i câte minuni a făcut Dumnezeu cu copiii suferinzi. Duminică când a venit tatăl lui în vizită, primul lucru i-a spus că are un prieten, pe nenea Aurel şi îl roagă să îl ducă la biserică la Moşuni, la Părintele Cristian.
În seara precedentă operaţiei (miercuri), pentru că şi el se opera tot joi, m-a rugat să ne rugăm din nou după ce toată lumea din salon se culcă. La un moment dat, mie îmi curgeau lacrimile, dar mă stăpâneam ca să nu-l emoţionez. Mi-a răspuns prompt: "Să ştiţi că atunci când te rogi este foarte bine să plângi, pentru că Dumnezeu îţi ascultă rugăciunile mai bine"- şi ne-a ascultat rugăciunea a doua zi.
Joi dimineaţă ne-am rugat din nou, apoi i-am spus că eu iubesc mult PSALTIREA şi o s-o deschid să văd la ce psalm se deschide. M-am bucurat, era psalmul 137: „Lăuda-te-voi Doamne cu toată inima mea că ai auzit cuvintele gurii mele şi înainte îngerilor îţi voi cânta".
Am deschis şi Noul Testament la Efeseni, capitolul 4 în care Sfântul Apostol Pavel spune: „Biserica este trupul lui Hristos" şi ne îndeamnă: „să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire".
Am simţit această iubire şi mulţumesc tuturor celor care m-au vizitat la spital.
La un moment dat mă întrebau cei din salon: „iar vine la dumneavoastră toată biserica din Moşuni?"
Pot să spun aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Sunt încredinţat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun, îl va duce până la capăt, până în ziua lui Iisus Hristos".

Cu respect şi multă dragoste,

Ana Guţă