|
Ianuarie 2006
Am vrut să scriu această scrisoare pentru că vreau să fiţi părtaşi la bucuria mea, bucurie pe care o datorez Părintelui Cristian, mijlocitorul nostru către Dumnezeu. Am venit la Moşuni pentru prima dată în urmă cu aproximativ doi ani, în luna iulie 2004. Motivul pentru care am „alergat" la Moşuni a fost accidentul banal şi cumplit al fratelui meu Beni, nevoia de Dumnezeu, pentru că doar El ne mai putea ajuta. Am ţinut trei posturi pentru el şi am văzut cum Dumnezeu lucrează în viaţa lui dar şi în a mea şi a familiei mele. Încă de la început, posturile nu au fost grele pentru mine; vă mărturisesc că le-am ţinut fără să mă gândesc câte săptămâni sunt până la finalul postului, câte zile de post negru mai am. După postul al treilea ţinut pentru Beni, părinţii au hotărât să continue ei postul pentru el, iar eu am venit să iau postul meu. La începutul postului al doilea Părintele Cristian mi-a spus că după acest post mă voi căsători. Aud tot timpul cuvintele acelea, pe care atunci nu le-am crezut. Având situaţia lui Beni anul acesta era „dedicat" lui, pentru că în martie 2007 este programat pentru operaţie în China. Deci, pentru mine şi Alin nu vedeam nici o soluţie. Nu puteam să le cer părinţilor să-mi facă nuntă, deoarece aş fi fost egoistă. Mai demult, Beni spunea mereu că noi trebuie să ne căsătorim când se face el bine. Pe parcursul postului lucrurile au început să ia o întorsătură neaşteptată. Am început să vorbim în familie despre o posibilă nuntă pe care părinţii mei erau gata să o facă, iar eu cu Alin numai despre asta vorbeam. Beni este şi el foarte încântat. În 10 ianuarie m-a cerut de soţie, iar iniţial data a fost stabilită pentru 21 octombrie, deoarece numai atunci am găsit sală. Deoarece Părintele Cristian a spus că în luna octombrie este prea târziu, am început să căutăm din nou sală. Am găsit-o printr-o minune Dumnezeiască, pentru data de 10 iunie. În Copşa nunţile şi sălile se programează înainte cu un an, ba chiar mai mult, iar noi am găsit sală înainte cu doar cinci luni. Din nou Dumnezeu şi-a arătat puterea. La Moşuni am auzit expresia Părintelui Cristian: „mare este Dumnezeu", iar acum am simţit în propria-mi viaţă acest lucru. Într-adevăr, mare este Dumnezeu! Îi mulţumesc Părintelui Cristian pentru tot şi îl rog pe Dumnezeu să îl vegheze şi să-i dea sănătate şi putere să fie alături de noi toţi. Visul fiecărei fete de a fi mireasă, era aşa departe de mine, iar postul şi rugăciunea de la Moşuni le-a adus neaşteptat de aproape.
Alina Joldiş – Copşa
|