"Lăuda-Te-voi Doamne, din toată inima mea spune-voi toate minunile Tale".

„Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine"

Într-o zi de primavară a anului 2006, mai exact pe 8 aprilie, ne întorceam cu maşina de la Tg. Mureş, împreună cu fetiţa mea de 5 anişori, cu tatăl meu, şi cu încă doi bărbaţi. Până la intrarea în Braşov, la un peco unde ne-am oprit să alimentăm, a condus tatăl meu, iar la plecare s-a schimbat, la volan trecând celălalt şofer care era cu noi. Pe DN1 în apropiere de Băicoi, nu ştiu ce s-a întâmplat întrucât adormisem, dar ca în majoritatea cazurilor de accidente de maşină, totul s-a petrecut într-o secundă. Şoferul care conducea maşina noastră, un Ford Fiesta, a adormit şi a intrat pe contrasens, intr-un Pejou 406, a decedat pe loc (Domnul să-l odihnească în pace!), iar subsemnata care mă aflam în spatele acestuia, am fost lovită f. f. grav. Am fost transportaţi, după descarcerare, la spitalul din Ploieşti. Toţi ceilalţi pasageri din maşină (fetiţa mea, tatăl meu şi bărbatul din dreapta şoferului) au scăpat doar cu o spitalizare de-o săptămână, cu răni minore, Slăvit să fie Domnul!
Am fost operată timp de 5-6 ore, de o echipă de medici foarte buni, prin care Domnul a lucrat. După două atacuri de cord, au reuşit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să mă conecteze la nişte aparate pentru a putea respira. Mama împreună cu soţul meu, au ajuns la spital, din Tulcea, aproape de miezul nopţii. Domnişoara doctor care se ocupa de mine i-a informat că diagnosticul era foarte sumbru: hemoragie toracică, plămânii striviţi, splina ruptă, artera principală a ficatului ruptă, hematoame abdominale, piciorul stâng la femur-fractură cominutivă, fractura simplă la tibie.
Mama mărturiseşte că după operaţie, cuvintele medicilor erau prea grele pentru a fi primite, dar ea nu a răspuns decât atât: "Nădejdea mea este în Dumnezeu, căci puterea LUI e mare".
Au recunoscut şi medicii că numai o minune mă poate salva. Situaţia critică a fost în primele trei săptămâni, mai ales din Joia Mare până în ziua Sfintei Vineri. Joi a venit preotul din spital şi m-a împărtăşit, doctorii mi-au mai făcut o tomografie generală şi m-au conectat la un aparat de hemodializă pentru 48 de ore. În noaptea de ÎNVIERE mă aflam ca într-o transă, auzeam tot ce se petrece în jurul meu, eram pierdută pentru toţi cei care se aflau acolo, însă eu eram în convorbire cu DOMNUL şi DUMNEZEUL NOSTRU. L-am rugat fierbinte ca în clipa SFINTEI SALE ÎNVIERI, să mă înviie şi pe mine. Duminică, medicii i-au spus mamei că starea mea este la fel de gravă, eu însă eram cea mai fericită, parcă mă desprinsesem de lumea aceasta pământească. Marţi dimineaţa am cerut singură să fiu deconectata de aparate. Infecţia de plămâni dispăruse. A urmat operaţia la picior (femur şi tibie) care s-a complicat datorită infecţiei care apăruse - OSTEOMIELITĂ.
După două luni de spitalizare la Ploieşti, am fost transferată de urgenţă la Bucureşti. Domnul mi-a scos în cale o echipă de doctori, în frunte cu şeful clinicii de ortopedie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde eram internată, prof. dr. Barbu Dan şi a medicului rezident Toma Cosmin, care s-au ocupat îndeaproape de mine. MILA DOMNULUI şi rugăciunile fierbinţi ale precuviosului părinte Cristian Pomohaci mi-au fost alături în toată această perioadă, şi chiar până-n prezent. Au urmat luni de chin în spital, internată fiind în secţia de ortopedie a Spitalului Floreasca. Domnul şi Mântuitorul nostru, împreună cu Sfântă Maica Sa şi cu rugăciunile înălţătoare către Scaunul Mântuitorului ale tatălui meu duhovnicesc, părintele Cristian, mi-au alinat durerile, fiindu-mi alături în toată suferinţa mea.

Căci zice DOMNUL:
„Spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu.
Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea."
Astăzi sunt un om fericit, întrucât l-am descoperit pe DOMNUL MÂNTUIRII NOASTRE, am învăţat o lecţie de viaţă din accidentul în care am fost implicată, aceea că trebuie să investim mai mult in viaţa noastră duhovnicească, să purcedem pe calea mântuirii, să încercăm să ne pocăim prin faptă, să nu ne mai îmbrăcăm cu aceeaşi haină veche, într-un cuvânt să ne naştem din DUH şi din ADEVĂR.

AMIN!

Adina Lungu(32 ani) Tulcea