Slăvit să fie Iisus!

Preacinstite şi drag părinte, vă scriu aceste rânduri cu sfială pentru că mi-am promis să dau mărturie de binecuvântarea nesfârşită a Bunului Dumnezeu şi acum am găsit câteva clipe de linişte să pot să-mi adun gândurile.

Mă aflu în Glasgow, Scoţia. Voi sta aici un an de zile, cu o bursă de studii primită de la facultatea din Italia. Vreau să vă mărturisesc cât de mult ajutor am primit de la Domnul şi prin El de la oameni minunaţi pe care i-am cunoscut aici, de când am ajuns. Bucuria cea mai mare e că, în oraş este biserică românescă unde pot participa duminica la Sfânta Liturghie. S-a deschis anul trecut. Dacă aş spune că s-a deschis "pentru mine" ar fi mândrie, dar pot măcar să spun că Dumnezeu a avut grija să nu mă trimită într-un loc unde să nu am casă pentru sufletul meu.
Mai mult, parintele îmi îngăduie să citesc la strană psalmi şi rugăciuni. Cât mi-am dorit lucrul acesta! Şi acum rugăciunea mea s-a împlinit, şi parcă retraiesc de fiecare dată taina rugăciunii din biserica de la Moşuni.

Când am venit nu aveam unde să stau şi Domnul mi-a scos în cale doi tineri minunaţi care m-au primit în casa lor de parcă mă cunoşteau de o viaţă.
Viaţa aici e tare diferită de tot ce am trăit până acum. Totul are alt ritm şi alt preţ. Viaţa e scumpă cu preţuri pentru chirii exagerate, pe care nu mi le-aş fi permis. Dar, şi în asta m-a ajutat şi m-a ocrotit Domnul, căci am găsit un apartament foarte aproape de universitate, frumos şi foarte ieftin. Nu cred că este student în Glasgow care să aibă chirie mai mică decât mine. Şi binecuvântarea asta tot prin grija Domnului! Slavă Lui! În vecii vecilor. Amin.

Dacă m-as simţi vrednică de tot ce trăiesc, vrednică de nesfârşitul şir de binecuvântări dumnezeieşti, vrednică de puterea în încercări şi de dragostea Domnului din fiecare zi... Dar nu sunt vrednică de nimic, tocmai de aceea se cuvine să dau slavă Celui prin care toate sunt cu putinţă şi lucrurile mici de toată ziua şi lucrurile mari care depăşesc puterile noastre şi chiar raţiunea de a vedea ieşire când valul necazurilor se abate asupra noastră. Nu ştiu care e rostul pentru care Dumnezeu a condus paşii mei slabi în credinţa şi în fapta bună, spre locurile astea. Dar am învăţat un lucru în ultimii ani: casa noastră e Biserica şi oriunde ne aflăm în lumea asta Domnul e cu noi!

Ştiţi câte kilograme am avut voie să iau cu mine pe avion? Maxim 25 kg. Ştiţi cât bagaj am luat cu mine, pe care nimeni niciodată nu il va putea verifica în nici un aeroport? Tone. Arhivate în suflet. Dragostea mea, de copil nevrednic, pentru Dumnezeu, dorul de casă (nici nu mai ştiu care casă, în ce ţară), nesfârşita recunoştinţă pentru tot ce m-aţi învăţat dumneavoastră părinte Cristian, imaginea familiei mele, iubirea mea pentru Sever, minunile lui Dumnezeu trăite şi povestite de alţii...

Vă rog să spuneţi tuturor în biserică de binecuvântările pe care Dumnezeu le face cu tinerii Săi, cu atât mai mult cu cât nu am cerut vreodată nimic din toate astea. Nici în cea mai frumoasă rugăciune nu aş fi fost vreodată în stare să cer lucruri aşa pline de bucurie cerească. Noi nu ştim ce să cerem.. dar Domnul ştie ce să ne dea.

Şi totuşi, cea mai mare binecuvântare pe care am avut-o în acest an a fost să ajung cu ajutorul Domnului Iisus şi a Maicii Domnului, în Eghina, la Sfântul Nectarie. Mult mi-am dorit şi m-am rugat cu toata inima pentru binecuvântarea asta. Am mers să îi aduc lui Sever ulei sfinţit de la candela ce arde la mormântul Sfântului Nectarie. Am crezut că merg doar pentru el, dar de fapt nu a fost aşa. A fost şi pentru mine căci câte zile am stat acolo în linişte şi am trăit ruptă de lume, am putut să mă văd doar pe mine, am avut neîncetat o oglindă în faţa ochilor care îmi arăta cât de nevrednică sunt, cât de mândră, cât de nedesăvârşită şi cât de departe e smerenia de mine... Nu e şi asta o minune dumnezeiască? Niciodată nu am fost atât de conştientă de paragina mea sufletească. Aşa încât mărturia de azi, îmi e datorie în faţa Domnului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Săi, căci toată lucrarea frumoasă din viaţa mea e rodul Mâinilor Lui, restul sunt păcatele mele.

Azi sunt aici şi iar trebuie să o iau de la început, la o vârstă la care mă gandeam că o să am familia mea şi începutul e doar o amintire. Nu ştiu încotro mă indrept şi ce va fi de mine mâine, dar gândul că Domnul e cu noi, îmi dă pace şi mă intăreşte.

Vă rog părinte să mă purtati pe braţe de rugăciune, să nu mă lăsaţi singură că am nevoie de întărire să mă învrednicesc pe drumul pe care Domnul mă vrea.

Domnul să vă răsplătească pentru lucrarea frumoasă pe care o faceţi la Moşuni. Acolo va rămâne întotdeauna casa mea. Vă rog să primiţi urările mele cele mai călduroase şi vă mulţumesc pentru genunchii plecaţi în rugăciune, în faţa Sfântului Altar, pentru post, pentru dragostea şi pentru răbdarea cu care ne purtaţi în faţa lui Dumnezeu.

Cu dragoste şi mult dor sărut dreapta Sfinţiei Voastre,
Adriana Sincu - Glasgow