Carte de oaspeti - Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare!
AncaV
02 Octombrie 2009 00:00 |
Pentru Avram Nicolae
Aş vrea să vă spun că Părintele Cristian cu siguranţă nu slujeşte la doi domni, ci unuia singur, lui Dumnezeu. Cred că ar trebui să vă bazaţi mai puţin pe părerea altor persoane, fie ele şi din cadrul instituţiei bisericeşti şi să vă formaţi propria părere venind şi participând la slujbele de la Moşuni.
Să nu pierdem din vedere faptul că Părintele Cristian participă la diverse emisiuni având binecuvântarea superiorilor Sfinţiei Sale, ceea ce înseamnă că şi înalte feţe bisericeşti sunt de acord cu această activitate. Ştiu că la prima vedere, prin intermediul televiziunii, Părintele Cristian promovează doar folclorul, dar dacă cineva are spirit de observaţie va remarca că de fapt promovează Cuvântul lui Dumnezeu, că atrage atenţia participanţilor asupra comportamentului pe care trebuie să îl aibă, neţinând cont de "faima" acestora. Câţi oameni au "curajul" să facă acest lucru?
Fiecare emisiune aduce noi întrebări despre credinţă în rândul oamenilor obişnuiţi, iar eu pot vedea asta din mesajele pe care aceştia le trimit, din ce în ce mai multe după fiecare emisiune televizată. Nu întreabă lumea despre folclor, ci despre Dumnezeu.
Pentru noi, Părintele Cristian este deja un exemplu pentru a merge pe Calea Mântuirii.
Să mă iertaţi, dar mi se pare foarte ciudat că nu sunteţi de acord cu ceea ce face Părintele Cristian atât timp cât doar "aţi auzit de Părintele Cristian" dar nu ştiţi cum se roagă în biserică. Veniţi şi vedeţi.
Domnul să vă binecuvânteze, şi având în vedere că spuneţi că sunteţi om al bisericii, să vă ajute să îndreptaţi cât mai mulţi oameni pe calea credinţei. AMIN!

Ana-Maria
02 Octombrie 2009 00:00 |
Talentele pe care le au unii dintre noi...cum ar fi talentul de a picta, de a scrie poezii sau proza, de a canta, si altele, sunt talantii pe care Dumnezeu ni-i da cu anume scop si anume acela de a-i inmulti! Parintele are si acest talant (talent sau dar) de la Dumnezeu. Cu siguranta va da socoteala intr-o zi cum si-a lucrat acest talant...(parerea mea).Sa cantati mai departe Parinte pentru ca aduceti bucurie si pace in sufletele multora!
george
02 Octombrie 2009 00:00 |
Pentru dl Avram Nicolae
Cred ca sunt de acord cu antevorbitoarele mele.Chiar ar fi trebuit sa dati atentie si versurilor din cantece.
Apoi, daca tot sunteti un om al bisericii sunt de parere ca ar fi bine sa dati curs invitatiei de a participa la o slujba la Mosuni.Cine stie ce s-ar putea sa gasiti acolo? Poate chiar...SMERENIA care o cautati.Eu zic ca merita sa va lamuriti dilema, pentru ca e evident o dilema si nu o parere ferma a dvs.(altfel nu v-ati fi preocupat sa initiati un dialog pe site).

adriana
02 Octombrie 2009 00:00 |
pt. d-l Avram
D-zeu are grija sa ne inzestreze pe fiecare dintre noi cu multe lucruri bune, cu anumite abilitati intr-un anumit domeniu....asa ajungem sa imbratisam anumite meserii. Bine, poti sa nu-ti descoperi sau sa nu practici niciodata slujba care ti s-ar potrivi. Imi tot staruie o intrebare intru-cat tare m-am contrazis si cu colegele la munca....cu ce-a gresit Parintele? a injurat cumva? a vorbit de rau pe cineva? care-i greseala lui? a folosit cuvinte deocheate in cantecele lui? daca nu ma insel sunt cantece traditionale care ne definesc ca popor. Oare sa ne renegam si istoria? Ce-ar fi sa uitam si de traditii!? Sa uite ca stie sa cante? Eu tare as fi fericita sa stiu canta....dar vedeti nu toti ne nastem cu acelasi talent.n-ar fi pacat de vocea lui sa nu fie auzita? cum credeti d-voatra ca ar fi reusit sa inregistreze colindele pe care eu si acum le ascult desi a trecut Craciunul daca nu ar fi fost vazut, remarcat? I-am fi dat noi bani? nu cred ca am fi atat de darnici.traim in secolul in care traim....dak vrem sa fim "ca la carte" ar trebui ca toti barbatii sa aiba barba pana la pamant, femeile sa poarte mereu batic si straie lungi.Sa nu facem altceva decat sa ne rugam...dar oare suntem atat de perfecti? Cine procedeaza asa? Lamuriti-ma ca nu inteleg.ce-a facut? cu ce-a gresit omul acesta? daca a cantat inseamna ca mai are un alt Domn? sa stiti ca eu nu l-am auzit vreodata sa laude pe altcineva afara de Dumnezeu. "cel fara de pacat sa arunce primul piatra", asa zicea Iisus.Doamne, ma uimeste usurinta oamenilor de a judeca.In Evanghelia dupa Matei scria ca multi dintre noi ne vom lepada de credinta...hai sa nu fim ca Iuda....hai sa nu fim ca Petru....noi il cunoastem pe Parintele, nu putem spune ca nu l-am vazut niciodata. Sa stiti ca eu nu am reusit sa vorbesc cu Parintele vreodata,am participat doar la slujbe, dar pot spune cu mana pe inima, e un pastor bun al oilor sale.Incercati sa ajungeti macar o data la Mosuni apoi puteti spune ce doriti. E pacat sa judecam privind de la o distanta sigura, e pacat de noi.Sa respectam preotii indiferent de ce fac ei si stiti de ce? pentru ca si cand intram in viata si cand plecam pe la ei trecem...sa nu mai spun de pacatele pe care doar prin ei ni le iarta Dumnezeu. ce putem sa ne dorim mai mult?
"cu noi este Dumnezeu!" laudat fie numele Lui in veci. Amin

tot pt. d-l Avram
Revin ....eu tin sa multumesc din suflet Parintelui ca doar datorita lui am invatat sa ma rog cu adevarat, sa declansez cum bine zice dumnealui "furtuna". Sa stiti ca nu doar ne indeamna dar ne si invata cum sa ne mantuim. Dumnezeu sa-l binecuvinteze si sa-i dea putere sa poata primi cati mai multi credinciosi.
Dumnezeu sa ne ajute!

959
Postari in cartea de oaspeti