|
Dumnezeu Oamenii bogaţi au făcut icoane, Catapetesme-aurite şi strane, Însă Dumnezeu n-a venit În locul astfel îngrădit. Bogaţii stăteau groşi împovăraţi Şi se uitau la sfinţii frumos îmbrăcaţi. În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci Făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci, Cerându-le mămăligă şi ceapă. Era când câmpie verde, când apă, Alteori se făcea mic Şi s-ascundea în floarea de finic, Ori se apuca să crească-n păpuşoaie, S-ajute furnicile la muşuroaie Să dea pământului mană şi ploaie. Avea atâtea de făcut Dumnezeu, Şi oamenii îl plictiseau mereu, Cerând unul pentru altul rău. Îi auzea strigând: „Pământul meu...” Îi vedea punând semne pe hotar Ciopârţind, împărţind minunatul Dar. Atunci se supăra. Pornea furtuna Cu secetă şi ploaie-ngheţată lovind într-una Se făcea mare şi înfricoşat; Până venea o pasăre la El Codobatura sau un porumbel, Şi spunea: „Doamne, mi-a căzut puiul jos. Să răsară soarele şi să-l găsesc...” Facă-se voia ta, sol păsăresc Şi Dumnezeu punea fulgere-n teacă Şi s-apuca alte lucruri să facă. |