|
15 iulie 2009 Pentru Incomparabilul Om şi Preot Cristian Pomohaci O! Ce frumos cântaţi Parinte …ce har! Ce glas, ce vorbe dulci, când stai cu drag şi le asculţi… De-ai fi o stâncă neclintită, chiar până-n inimă-ţi pătrund. De greutăţi şi de necazuri când valurile mă răpun, Deschid încet calculatorul şi pe pricesne eu îl pun, Simt că-mi intră-n inimioară... Le simt cum nici nu pot să spun... Le simt adesea o comoară Venită de la un om bun. Eu cred şi spun că-i mâna LUI, E mâna sfântă a DOMNULUI. EL v-a ales din turma-I mare, Din marea-I milă şi-ndurare Şi v-a dat darul CERULUI. V-a dat ceea ce niciodată poate că nu aţi fi crezut, Cum eu sau alţii niciodată de aceste daruri n-am ştiut. V-a dat iubirea şi credinţa, V-a dat răbdarea şi tăria Ca să-ndrumaţi turma pierdută, Din ţara noastră România. Eu ştiu că DOMNUL ne iubeşte Doar noi nu ştim a-I mulţumi, Doar unii dintre noi o facem Când de necazuri ne lovim. O! Ce pricesne minunate le duceţi jertfa DOMNULUI! O! Ce cuvinte,ce credinţă care pătrund cu siguranţă şi în sufletul omului! Adevărat tot ce se cântă, foarte frumos şi adevărat DOMNUL să vă dea sănătate, printre noi mulţi ani să vă ţie Că EL este STĂPÂN a toate şi plata de la DOMNUL vie Că ea va fi pe veşnicie. Eu vă doresc dragă Părinte ca să cântaţi mereu, Aşa căldura muzicii plăpânde pătrundă-n toată inima Şi HARUL şi CREDINŢA vie rămână-acol’ pe veşnicie În toată inima creştină şi în a noastră Românie. Angela - Spania |