|
Martie 2009 Învaţă-mă să fiu mulţumitor de Alina Groza Doamne, învaţă-mă să fiu mulţumitor Şi dă-mi Te rog puterea ca să fiu ... Să nu cârtesc cât voi umbla sub nor, Spre ţara care trece prin pustiu. Bogăţii nu vreau, nici sărăcie Nici grija să adun pe mâine, Vreau doar corbi ca a lui Ilie Să-mi trimiţi prin ei, un colţ de pâine! Dacă voi ajunge să mă plâng că n-am, Să nu mă laşi să cad în lăcomie Dă-mi doar ochii măgăriţei lui Balaam, Să n-apuc drumul care duce spre pustie! Învaţă-mă să iau notiţe de la crinii din câmpie Despre felul cum ar trebui să mă îmbrac, Şi-un sfat prietenesc să-mi dea o vrabie Când am mofturi la mâncare, să ştiu să tac! Şi-aş mai vrea să mă deprind ca Pavel, Nemulţumirea-n orice vreme s-o zdrobesc Privind doar la Dumnezeul lui Israel Aducându-I pentru tot şi toate-un mulţumesc! Amin! |