Povară grea mi-a fost păcatul
Căci n-am ştiut pe Domnul meu,
Umblam prin noapte ca şi orbul
Crezând că-n lume sunt doar eu.

Iubeam prea mult deşărtăciunea,
Cu pofte sufletu-mi hrăneam
Şi nu ştiam ce-i rugăciunea,
Doar idolilor mei mă închinam.

Cu milă Domnul a privit spre mine
Şi mâna-I sfântă m-a atins
M-a învăţat să fac doar ce e bine,
Spre zorii de credinţă m-a trimis.

Privesc din când în când în urmă
Să văd de unde am plecat,
Sunt bucuros că Domnul m-a ales din turmă
Şi ştiu că pentru toate m-a iertat.

Un post şi-o rugăciune
Aş vrea să-mi fie viaţa acum
Când Domnul e cu mine
Şi sunt pe drumul bun.

S-au împlinit 7 ani de când trei cuvinte ale Sfinţiei Voastre mi-au schimbat cu totul viaţa. „Cine este Alexandru?" aţi întrebat-o atunci pe soacra mea, văzând mocirla în care mă scăldam. Aş putea să vă răspund acum: păcătosul păcătoşilor.
Vă mulţumesc pentru îndelunga răbdare pe care aţi avut-o cu mine şi să mă iertaţi!
Sunteţi bucuria mea.