Odată, m-a chemat un om
Să-L caut iar pe Dumnezeu,
M-a răsădit ca pe un pom
Văzând că rătăceam mereu.

M-a învăţat să fac mătănii,
Să-L strig, la greu, pe Domnul meu,
Să merg pe calea mântuirii
Oricât ar fi drumul de greu.

De-atunci de Domnul nu mă las,
Nădejdea mea e vie,
Căci ştiu că m-a făcut un vas,
De lucru, pe vecie.

Ştiu că ispite vor veni
Şi pietre-n cale îmi vor pune,
Cu Domnul le voi birui
Când voi privi adânc în mine.

Pe Domnul şi pe om
Îi port în inimă mereu,
Şi n-am să uit că sunt un pom
Ce creşte doar prin Dumnezeu.

Cu toată dragostea,
Robul lui Dumnezeu, Alexandru