Sfintele femei, cu lacrimi, Te-nsoţeau nemângâiat,
Tu plângeai Ierusalimul, mult-răbdatul pom uscat.
Faţa Ta ştergând-O una, peste vălul ei de in,
Ţi-ai lăsat, pe totdeauna, urma chipului de chin.

Cirineanu-Ţi duce crucea, ultim ajutor duios,
Sus, întins pe cruce, sângeri sub ciocanul nemilos.
Spre vrăjmaşii Tăi, spre Mama, spre tâlharul pocăit,
Rugăciune şi iubire şi iertare-ai dăruit.

Cu oţet în loc de apă, lumea-Ţi răsplăteşte-amar.
Omul moare... Dumnezeul străluceşte plin de Har.
Slavă îndelungii Tale suferinţe şi răbdări,
Dumnezeul nostru, Jertfa Veşnicei Răscumpărări!