Aş vrea să intru-n mănăstire,
Aş vrea să mă călugăresc;
Spune-mi, Măicuţa mea cea bună,
Spune-mi de vrei să mă primeşti.

La mănăstire-s sarcini grele,
Tu nu le poţi îndeplini.
Tu care-ai fost iubit odată
Nu te mai poţi călugări.

Decât într-o rochiţă albă
Şi scurtă până la genunchi,
Mai bine într-o haină neagră
Şi lungă până la pămînt.

Mărire ţie mănăstire,
Pridvor ceresc în prag de munţi,
Ce vijelia vieţii mele
Biruitoare o înfrunţi.

Tu eşti Altar de întărire
Credinţei noastre-n Dumnezeu,
Tu eşti Cetatea de scăpare
Şi reazem sufletului meu.

Izvor adânc de mângâiere,
Năpăstuiţilor liman,
Înviforaţilor pe marea
Ispitelor din an în an.

Veniţi creştini la mănăstire,
Veniţi la rugăciune sus!
La mănăstire-i pacea lumii
E slava Domnului Iisus.

Şi-ngenunchiaţi la rugăciune
Să zicem toţi şi toate-n cor:
Greşit-am Doamne, iartă, Doamne
Păcatul meu şi-al tuturor!

Învredniceşte-ne Stăpâne,
Ca una-n dragoste să fim
Părtaşi Împărăţiei Tale
Cu toţi acei ce o dorim.

Şi acolo-n Cer cu osanale
Slujindu-te, cu drag, mereu
Să fim cu toţi o mănăstire
Frumoasă lângă Tronul Tău.

Amin